Cum eviți un accident frontal. Sfatul unui campion național la drift

0
Loading...

Un impact frontal este coşmarul oricărui şofer. Timpul scurt de reacţie şi viteza au, aproape de fiecare dată, urmări tragice. Astfel de coliziuni pot fi, totuşi, evitate. E nevoie de prudenţă, concentrare şi un simţ al anticipaţiei care se poate antrena.

Ca să eviţi un astfel de impact frontal, care poate avea efecte devastatoare, ai nevoie de foarte multă concentrare, explică specialiştii.

Sorin Ene – campion naţional la drift: În momentul în care cineva pătrunde pe contrasens, cel mai important este să fim atenţi pentru că de aici vine timpul de reacţie care este sub o secundă.

Motivele pentru care o mașină ajunge pe contrasens sunt diverse, fie șoferul nu este atent, fie face o manevră periculoasă de depășire, fie i se face rău sau adoarme la volan.

Am vrut să vedem, într-un mediu controlat, cât de greu poate fi evitată o mașină care apare brusc în față. Trebuie spus din start că viteza de rulare nu a fost mai mare de 40 de kilometri pe oră. Piloţii profesionişti spun că viteza de reacţie e esenţială, dar pentru asta trebuie să anticipezi un potenţial pericol şi să conduci prudent.

Sorin Ene – campion naţional la drift: Şi noi, piloţii profesionişti, asta facem. Când mergem pe stradă facem exerciţii psihice, ne gândim, facem scenarii în minte. Dacă în cazul în care s-ar întâmpla așa ce trebuie să faci! Făcând astfel de exerciții nu faci altceva decât să ne pregătim pentru a evita sau pentru a ieși cu viață din asemenea situații.

Care ar fi recția dumneavoastră?

De evitare! Insinctual cauți să eviți, fie în dreapta, fie în stânga, depinde de experiență. Dacă este să mă uit, mă uit în 7, unii se uită în 3 părți.

Experţii le mai recomandă şoferilor să fie odihniţi, pentru că dacă exagerează cu numărul de ore petrecute la volan, se expun inutil.

Accident cât se poate de bizar, duminică dimineața, în comuna Udești din județul Suceava. Două persoane, soț și soție...

Reacție nervoasă în trafic. Un bărbat a sărit la bătaie după ce mașina în care se afla a fost implicată într-o...

Deputatul PSD de Galaţi, Florin Popa, a fost implicat sâmbătă într-un accident rutier uşor, înaintea mitingului...

Un om a murit şi alţi patru, printre care şi doi copii, au fost răniţi într-un accident produs pe DN1, în judeţul Bihor.

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/social/cum-eviti-un-accident-frontal-sfatul-unui-campion-national-la-drift-1130914

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here