Primele măsuri împotriva învățătoarei care a atacat copiii cu spray lacrimogen

0
Loading...

Joi, 12 Septembrie 2019 14:31

Învățătoarea care a folosit spray lacrimogen către doi elevi cu intenția de a-i disciplina și-a pierdut locul de muncă.

Potrivit unui comunicat de presă remis azi de ISJ Satu Mare, învățătoarei i s-a desfăcut contractul de muncă, iar postul de învățătoare la clasa Pregătitoare de la Școala Gimnazială Santău a fost preluat, prin cumul, de un alt cadru didactic.

De asemenea, cei doi copii se află în afara oricărui pericol, aceștia revenind azi la cursuri, informează

Pe de altă parte, învățătoarea a fost reținută pentru 24 de ore de polițiști. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de rele tratamente aplicate minorului și purtare abuzivă, potrivit IPJ Satu Mare.

“Miercuri, 11 septembrie 2019, învățătoarea clasei Pregătitoare de la Școala Gimnazială Santău a utilizat un spray lacrimogen îndreptat către elevi cu intenția de a-i disciplina. Elevii au primit îngrijiri medicale la fața locului și la UPU Tășnad, iar în prezent sunt în afara oricărui pericol. Doamna învățătoare a fost repartizată în data de 6 septembrie 2019 pe postul de la Școala Gimnazială Santău în urma rezultatului obținut la concursul organizat la nivel județean în septembrie 2019.

Poliția realizează cercetări în acest caz. S-a dispus reținerea învățătoarei pentru 24 de ore, iar procurorul de caz va decide ce se va întâmpla în continuare.

Doamnei învățătoare i s-a desfăcut contractul de muncă, iar postul de învățătoare la clasa Pregătitoare de la Școala Gimnazială Santău este preluat în prezent, prin cumul, de un alt cadru didactic”, se arată în comunicat.

Sursa: https://www.realitatea.net/primele-masuri-impotriva-inva-atoarei-care-a-atacat-copiii-cu-spray-lacrimogen_2219454.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here