Caz revoltător la Satu Mare: Directoarea unei şcoli, acuzată că a lovit un copil şi i-a rupt hainele

0
Loading...

Directoarea unei şcoli din Satu Mare este acuzată că a lovit un copil de 10 ani şi i-a rupt hainele. ISJ începe ancheta, susţinând că directoarea l-a prins pe băiat de bluză ca să nu cadă.

astăzi, 14:12

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Satu Mare va declanşa, luni, o anchetă la şcoala gimnazială din Călineşti Oaş, unde directoarea a fost acuzată de părinţi că a agresat un elev de 10 ani, căruia i-ar fi rupt hainele de pe el.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Satu Mare, Adriana Dîngă, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că directoarea unităţii şcolare a susţinut că l-ar fi prins pe băiat de bluză ca să nu cadă şi să se trântească de podea şi în acest context i s-ar fi rupt tricoul.

„ISJ Satu Mare va declanşa luni o anchetă la şcoala gimnazială Călineşti Oaş, o comisie fiind constituită de inspectorul şcolar general pentru verificarea situaţiei. Ancheta a fost declanşată în urma sesizării unor părinţi, directoarea fiind acuzată de agresiune verbală şi fizică la adresa unui elev de 10 ani din clasa a IV-a, unde este învăţătoare, şi că i-ar fi rupt acestuia hainele. Directoarea a susţinut că l-ar fi prins pe băiat de bluză ca să nu cadă şi să se trântească de podea şi în acest context i s-ar fi rupt tricoul. În funcţie de rezultatele anchetei se vor lua măsuri de sancaţionare”, a spus Dîngă.

Potrivit acesteia, rezultatele anchetei vor fi comunicate în cursul săptămânii viitoare.

Sursa: http://www.gandul.info/stiri/caz-revoltator-la-satu-mare-directoarea-unei-scoli-acuzata-ca-a-lovit-un-copil-si-i-a-rupt-hainele-18433981

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here