Satu Mare: A fost finalizată uciderea celor 5.000 de porci din ferma cu pestă porcină africană

0
Loading...

/ 04 oct 2019 / 14:38

Uciderea celor 5.000 de porci de la ferma din localitatea Săcăşeni, judeţul Satu Mare, unde a fost descoperit virusului pestei porcine africane, a fost finalizată, a anunţat vineri, un comunicat de presă al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Satu Mare.

‘În această săptămână, la focarul de Pestă Porcină Africană, din exploataţia comercială de creştere a suinelor – localitatea Săcăşeni, s-a finalizat uciderea suinelor respectiv neutralizarea cadavrelor acestora’, a precizat DSVSA. Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) – Unitatea Locală de Decizie a aprobat planul de măsuri pentru controlul bolii pesta porcină africană în exploataţie. ‘De asemenea, s-a stabilit zona de restricţie (protecţie şi supraveghere) în jurul focarului cu o rază de 3 km, respectiv în Cig, Ganaş, Săcăşeni, Sărăuad. Zona de supraveghere în jurul focarului cu o rază de 10 km include localităţile Tăşnad, Blaja, Căuaş, Valea Morii, Santău, Ghileşti, Silvaş, Ady Endre, Eriu Sâncrai, Satu Mic, Mihăieni, Unimăt, Sechereşa, Chegea’, a precizat CLCB.

Sursa: Agerpres

Sursa: https://www.dcnews.ro/satu-mare–a-fost-finalizata-uciderea-celor-5-000-de-porci-din-ferma-cu-pesta-porcina-africana_696712.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here