Mașină de 100.000 de euro, căutată în Italia, descoperită la graniță în Satu Mare

0
Loading...

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere al Frontierei Petea – judeţul Satu Mare au descoperit la control un autoturism marca Porsche Cayenne, în valoare de peste 100.000 €, care figurează ca fiind căutat de autoritățile din Italia.

Sâmbătă, în jurul orei 17.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pe sensul de intrare în țară, pentru efectuarea formalităților de frontieră, un bărbat cu dublă cetățenie, româno-moldovenească, B.V., în vârstă de 23 de ani, domiciliat pe raza județul Argeș, a transmis Poliția de Frontieră.

Acesta conducea un autoturism marca Porsche Cayenne, înmatriculat în Italia, an de fabricaţie 2018.

La controlul specific, polițiștii de frontieră au efectuat verificări suplimentare în urma cărora au constatat că autoturismul mai sus menționat este căutat de autoritățile din Italia.

Drept urmare, autoturismul în cauză, în valoare de aproximativ 475.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Petea, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Poate te interesează și acest video

Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei

Sursa: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/masina-de-100-000-de-euro-cauata-in-italia-descoperita-la-granita-in-satu-mare.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here