O femeie acuză medicii de la UPU a Spitalului Judeţean Satu Mare că nu au tratat-o. Conducerea spitalului face verificări

0
Loading...

O femeie din Satu Mare îi acuză pe medicii de la UPU că nu i-au dat nicio reţetă de medicamente după o consultaţie. Conducerea Spitalului Judeţean Satu Mare face verificări în acest caz.

astăzi, 16:48

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian, a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că se vor face verificări în ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de femeie.

„Fiind vorba despre un act medical, aşteptăm ca o femeie, care i-a acuzat pe medicii de la UPU că nu i-au dat o reţetă de medicamente după o consultaţie şi ar fi pierdut o sarcină, să depună o plângere la Spitalul Judeţean Satu Mare sau la Colegiul Medicilor. Luni se va analiza situaţia apărută în spaţiul public şi se vor verifica cele semnalate. Conform fişei pacientei care s-a prezentat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie în UPU, aceasta a fost consultată şi i s-a prescris o reţetă”, a spus Demian.

Potrivit presei locale, o femeie din Satu Mare a relatat că s-a prezentat la UPU Satu Mare cu „dureri îngrozitoare abdominale, sângerări şi dureri insuportabile de rinichi” şi a fost consultată de un medic ginecolog care i-a spus că are doar o dereglare menstruală şi nu i-ar fi dat nicio reţetă de medicamente.

Ulterior, femeia susţine că a fost consultată de un alt medic care i-a prescris medicamente de trei ori pe zi, dar care nu au avut niciun efect, asftel încât s-a prezentat din nou la UPU peste câteva ore.

„Am fost examinată de o doamnă doctor care m-a pus să mă dezbrac şi cam atât. Nu tu o ecografie, nu tu o analiză, să vedem de ce se întâmplă toate astea. Am stat două ore la UPU cu dureri îngrozitoare, nimeni nu m-a băgat în seamă decât medicul care m-a făcut idioată şi care m-a acuzat că mă îndoiesc de doamna ginecolog care are 20 de ani experienţa în domeniul ginecologiei. (…) Am decis să mergem la un alt medic, unde s-a constatat faptul că acele sângerări provin din cauza avortului spontan care mi s-a întâmplat! Adică mai pe limba românească, am pierdut o sarcină, iar incompetenţii ăştia nu au fost capabili să îşi dea seama”, a subliniat pacienta.

Sursa: http://www.gandul.info/stiri/o-femeie-acuza-medicii-de-la-upu-a-spitalului-judetean-satu-mare-ca-nu-au-tratat-o-conducerea-spitalului-face-verificari-18685800

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here