O tânără arsă în explozia unui bloc este susţinută de o victimă a incendiului de la Colectiv

0
Loading...

O tânără arsă în explozia de anul trecut din blocul de pe bulevardul Cloșca din municipiul Satu Mare are nevoie de un tratament extrem de costisitor pentru rănile grave pe care le are pe tot corpul, informează satmareanul.net. Numai că tânăra nu-şi poate permite tratamentul de care are nevoie. Cu toate acestea, cineva i-a întins o mână de ajutor. Cineva care ştie ce înseamnă durerea şi recuperarea.

Una dintre supraviețuitoarele incendiului de la Colectiv, Alexandra Furnea, a transmis un mesaj de susținere pentru sătmăreancă. Alexandra îndeamnă oamenii să doneze bani și explică ororile prin care trece cineva cu asemenea răni.

Acestea sunt conturile deschise pe numele surorii sătmărencei în care se pot face donații:

Bota Andrea:

RO73BTRLRONCRT0395856701 – Ron

RO23BTRLEURCRT0395856701 – Euro

Iată mesajul transmis de Alexandra Furnea:

“În aproximativ nouă luni se împlinesc 5 ani de la Colectiv. Preț de câteva zile, în octombrie, presa va face reportaje înduioșătoare iar autoritățile vor ține discursuri încărcate cu regrete și cu promisiuni. Între timp, așa sunt externați arșii din România, ca în imaginile de mai jos. Răni mari, deschise, pe alocuri infectate, extrem de dureroase și imposibil de tratat acasă. Picioarele îi aparțin lui Berni (21 de ani), care a fost rănită într-o explozie petrecută într-un apartament din Satu-Mare. Disperată și confuză, sora ei mi-a scris să îmi ceară ajutorul pentru că, atunci când Berni era internată la Spitalul de Arși din București, mi-a citit rândurile despre experiența mea de acolo. A plâns și s-a cutremurat, înțelegând în sfârșit lacrimile și rugămințile surorii ei, care o implora să o salveze de băile pe viu, ruperea pansamentelor de pe răni și reproșurile cum că este zgomotoasă și „urlă cam tare”.

Uneori, țipetele și plânsul sunt singurele arme care îți mai rămân în lupta cu dezumanizarea din spitalele românești. Preferi să-ți pierzi mințile în locul umanității. De aceea striga Berni când infirmierele îi smulgeau tifoanele primitive, lipite de plăgile infectate, supurânde. Striga pentru a rămâne om în fața durerii imposibil de descris.

nicipiul Satu Mare are nevoie de un tratament extrem de costisitor pentru rănile extrem de mari și directoare pe care le are pe tot corpul, tratament pe care nu și-l permite.

Andreei i s-a spus că va trebui să o spele și să o panseze pe Berni singură. Apoi medicii i-au scris în acte că îi recomandă „kinetoterapie într-un centru specializat”. Ce au omis să menționeze este că nu există așa ceva în România pentru că, de mai bine de 5 ani, autoritățile dorm și se poartă asemenea unor domnișoare timide, care se lasă greu, atunci când sunt invitate la discuții pe tema lucrurilor de care au nevoie pacienții ca Berni. În schimb, de fiecare dată când se face 30 octombrie, aceștia sunt oamenii care vorbesc cel mai tare despre eforturile făcute de sistemul medical pentru a nu mai repeta greșelile „regretabile” de la Colectiv. În spatele laudelor, al afirmațiilor de tipul „noi nu suntem ca ei”, arșii mor în continuare sau sunt chinuiți cu metode de „tratament” barbare, inadecvate secolului în care trăim.

Lui Berni i s-a mai recomandat să se ungă cu „cremă de gălbenele și cu gel siliconic”, panacee universale care ajută doar în cazul în care te-ai opărit un pic și nu vrei să arăți ciudățel la plajă, cu pata aceea de 3 centimetri pe piele. Berni, în schimb, are peste 40% din suprafața corpului arsă profund (în poze se văd doar picioarele de dragul discreției), grefe de piele care vor deveni hipertrofice fără tratament și infecții de care va scăpa cu greu. La 5 ani de la Colectiv, răniților li se recomandă după externarea cu plăgi deschise…tot crema de gălbenele și dușurile făcute de cei dragi, deveniți peste noapte specialiști în igiena arsurii.

Nu voi uita niciodată mâinile tremurânde ale mamei mele și ochii ei speriați și înlăcrimați, după ce am țipat prima dată de durere, când mă spăla singură, în cada din garsoniera mea închiriată din București. Fusesem externată cu plăgi deschise, infectate și în timp ce încerca să îmi facă igiena, devenită la rândul ei, la sfatul medicilor curanți, infirmieră cu normă-întreagă, mi-a rupt din greșeală o fâșie de pansament care se lipise de plaga de pe spate. Am urlat brusc, necontrolat și am început să plâng. Mama a scăpat dușul și a început, la rândul ei, să plângă. Neputincioasă, îmbătrânită și învinsă. Nu știu dacă m-a durut mai tare consecința gestului ei involuntar, izvorât din dorința de a mă face bine, sau privirea ei chinuită, de om deznădăjduit; dușul acela scăpat, ca un semn absolut al renunțării.

Este inadmisibil ca la aproape 5 ani de la Colectiv să fim tot aici. Aceleași căzi de la SCUPRA, mizere și dezinfectate sumar, în care răniții se scaldă pe bandă rulantă fără protocol de anestezie, pentru că durează și e scump să sedeze bolnavul, aceleași practici de a externa oamenii prea devreme, infectați, pentru a nu-și asuma tratamentul din faza post-critică, aceeași lipsă criminală de resurse în ceea ce privește recuperarea marelui ars, aceeași responsabilizare inumană și nerușinată a familiei rănitului, fapt ce duce deseori la pierderea locului de muncă, depresie și sărăcie, aceleași ascunzișuri și întârzieri, strâmbături și aroganțe când vine vorba despre necesitatea transferului în străinătate, aceeași birocrație înnebunitoare și aceleași refuzuri aberante de a oferi sprijin financiar arșilor pentru faza post-critică, aceleași minciuni cum că avem tot ce ne trebuie și că statul își face treaba, gândind legi și reforme pentru a evita noi tragedii ca aceea produsă în Colectiv. Aceeași blestemată cremă de gălbenele pentru o persoană cu 40% din corp afectată de plăgi nevindecate și de cicatrici hipertrofice. Atât putem în 2020.

Într-o țară normală, Berni și alții ca ea ar fi beneficiat de lecțiile învățate de autorități după Colectiv. De spitale de arși civilizate. De centre de recuperare cu internare sau ambulatorii, în care specialiștii chiar știu ce fac. De speranța că picioarele ei își vor reveni și vor fi la fel de frumoase ca înainte. Într-o țară normală, poate eu și Berni nu ne-am fi cunoscut niciodată. În România, însă, ea îmi cere ajutorul pentru că simte că sunt singura care poate să înțeleagă cât a durut-o, cât o doare și cât de tristă este pentru că nu crede că se va face vreodată bine. Nu pentru că am eu capacitatea și autoritatea să o salvez, ci pentru că nu știe cine altcineva ar putea să îi ofere o portiță de ieșire. Îmi cere mie ajutorul, și nu lui, pentru că el, sistemul medical, a abandonat-o, așa cum odinioară m-a abandonat și pe mine.

Vă rog din suflet, dacă puteți să donați pentru Berni, faceți-o în contul de mai jos, care îi aparține surorii sale, Andrea. Berni va avea nevoie de produse de îngrijire scumpe, speciale pentru cicatrici (Alhydran, Lipikar, Strataderm, Stratamed etc)…nu de cremă de gălbenele. Va avea nevoie să nu aibă grija zilei de mâine. Va avea nevoie de câteva luni de internare într-un centru specializat din afara României. Donați cu încredere dacă doriți, deoarece, din păcate, cazul este real și verificat.

Între timp, singura speranță a arșilor din România rămân spitalele și clinicile de recuperare din străinătate, cel puțin până la crearea unor protocoale și a unor unități locale, capabile să ofere servicii de pansament, kinetoterapie și de masaj pe măsura necesităților unui ars. Cu toate acestea, autoritățile refuză să plătească aceste tratamente, invocând tot soiul de motive jenante și eschivându-se când vine vorba despre a găsi soluții.

Berni sunt eu. Berni puteți fi și voi. Colectiv se repetă în fiecare zi. Și știți ceva? Știți ce este cel mai trist? Că suntem singuri, oameni-buni. Ne avem doar unii pe alții.”

Sursa: http://www.romaniatv.net/o-tanara-arsa-in-explozia-unui-bloc-este-sustinuta-de-o-victima-a-incendiului-de-la-colectiv_506544.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here