Vestea cea mare pentru milioane de șoferi. Se întâmplă de la 1 ianuarie 2021!

0
Loading...

Andrei Arvinte

27 octombrie 2020

Camera Deputaților a adoptat, marți, în calitate de for decizional, proiectul de Lege pentru aprobarea obiectivului de investiţii Autostrada Nordului.

Lucrările de construcție la

Nordului ar urma să înceapă de la 1 ianuarie 2021, după ce proiectul de investiții a fost aprobat în Plenul Camerei Deputaților.

În plen au votat 211 deputaţi pentru proiectul de lege pentru aprobarea obiectivului de investiții la

Nordului. Unul singur s-a abţinut, notează

Potrivit proiectului, se aprobă executarea obiectivului de investiţii Autostrada Vama Oar – Satu Mare – Baia Mare – Dej – Bistriţa – Vatra Dornei – Suceava, denumită

Când va fi gata autostrada?

„Acest obiectiv se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, din credite externe şi din fonduri europene.

Termenul de execuţie al acestui

este de 4 ani de la data intrării în vigoare a acestei legi. Prevederile legii intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2021”, se arată în iniţiativa legislativă.

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Proiectul a fost avizat încă de anul trecut

În martie anul trecut, proiectul

a fost avizat de Senat.

„Moment istoric pentru bistrițeni: construcția Autostrăzii Nordului, obligatorie prin lege”, a scris pe pagina sa de

deputatul PMP Ionuț Simionca.

„Am asistat astăzi, în Parlamentul României, la un moment istoric pentru județul Bistrița-Năsăud și pentru județele din nordul țării.

Camera Deputaților a aprobat inițiativa legislativă de construcție a Autostrăzii Nordului, un

pe care l-am inițiat în urmă cu doi ani, care a fost adoptat de Senat și urmează să plece spre promulgare la președintele României pentru a deveni lege. Legea obligă guvernele, indiferent de culoarea lor politică, să construiască, în 3 ani, o autostradă care să lege nordul țării (pe traseul Satu Mare – Baia Mare – Bistrița – Suceava) de Occident.

Această autostradă include și șoseaua de centură a municipiului Bistrița. Vorbim, de departe, de cel mai mare și mai important proiect de infrastructură din regiune din ultimii 30 de ani.

Vreau să le mulțumesc din suflet bistrițenilor care au semnat pentru susținerea acestui proiect și care m-au motivat să lupt pentru a transforma visul lor în realitate.

Cu muncă, cu seriozitate, cu perseverență, cu dedicație pentru cei care m-au trimis să îi reprezint în Parlament, am demonstrat că se poate!”, a scris acesta.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu

sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Sursa: https://evz.ro/vestea-cea-mare-pentru-milioane-de-soferi-se-intampla-de-la-1-ianuarie-2021.html

loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here