19 C
Satu Mare
duminică, 9 mai, 2021

Satu Mare trece în scenariul verde şi deschide HoReCa şi sălile de cultură cu 50% capacitate

Municipiul Satu Mare trece în scenariul verde, de luni, după ce rata de infectare a coborât la 1,09 la mie.

De marţi se vor aplica noi măsuri de relaxare în domeniul HoReCa şi în cel al spectacolelor şi culturii, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Satu Mare.

Potrivit reprezentaţilor Prefecturii Satu Mare, municipiul Satu Mare trece, de luni, în scenariul verde.

„Începând de mâine (marţi – n.r.), în reşedinţa de judeţ se aplică noi măsuri, mai relaxate, privind domeniul HoReCa şi cel al spectacolelor/culturii” , potrivit sursei citate.

Prefectul Altfatter Tamás a convocat, luni, şedinţa Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare, în cadrul căreia s-a actualizat la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale incidenţa cazurilor de îmbolnăviri cu coronavirus.

Incidenţa în municipiul Satu Mare a coborât la 1,09 infectări la mia de locuitori, ceea ce face ca, alături de celelalte localităţi urbane din judeţ, măsurile de protecţie care se aplică permit, de exemplu, funcţionarea restaurantelor la o capacitate de ocupare de 50%, organizarea de spectacole, concerte la o capacitate de 50% a sălii şi funcţionarea cu publicul a operatorilor licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc la o capacitate de 50%.

„Respectarea măsurilor impuse, coroborat cu un ritm de vaccinare susţinut dă rezultate. Mulţumesc sătmărenilor, am încredere că veţi decide ce e mai bine pentru voi, pentru familie şi pentru comunitate şi în perioada următoare rezultatele vor fi şi mai bune. Avem capacitate crescută de vaccinare, avem vaccinuri asigurate. Se poate, ne apropiem de normalitate!”, a declarat prefectul judeţului Satu Mare, Altfatter Tamás.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE

ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

astăzi, 14:28

astăzi, 13:24

astăzi, 11:47

astăzi, 11:28

Sursa: https://www.mediafax.ro/coronavirus/satu-mare-trece-in-scenariul-verde-si-deschide-horeca-si-salile-de-cultura-cu-50-capacitate-20064336

- Advertisement -
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Social Media

11,038FaniÎmi place
211CititoriConectați-vă

Vaslui Plus