Strada era plină de moloz, cadavre și bomboane colorate. O bombă rătăcită căzuse fix pe cofetăria din fața atelierului de „croitorie specială pentru doamne”, distrus și el complet în bombardament. Suflul exploziei a spart vitrinele și a împrăștiat în jur, ca pe niște schije dulci și colorate, mii de acadele, praline, ori drajeuri. „Era în zona Cotroceni. Când au început sirenele să sune, m-am speriat rău: în viața mea nu auzisem așa ceva, aveam 14 ani neîmpliniți”, a povestit pentru Digi24.ro Tinca Rotaru, una dintre supraviețuitoarele bombardamentului american asupra Bucureștiului din 4 aprilie 1944. În aceste zile se împlinesc 80 de ani de la marile bombardamente anglo-americane asupra Capitalei din perioada aprilie-mai 1944, în urma cărora peste 5.000 de bucureșteni și-au pierdut viața. În plus, paginile ziarelor din acea perioadă s-au umplut cu o nouă rubrică macabră: cea a persoanelor „dispărute în ziua bombardamentului”.
„Aproape o zi și jumătate am fost moartă”, își amintește Tinca Rotaru. Pe 4 aprilie 1944, lucra la un atelier de croitorie din zona Cotroceni. În atelier se aflau patronul cu soția, împreună cu 10-15 fete tinere croitorese.
În jurul orei 13:45, în București au început să sune sirenele de alarmă aeriană.
„Eram cu niște fete cam de vârsta mea, vorbeam cu ele în timp ce luam apă de la cișmeaua din curte. Au început sirenele să urle, ne-am speriat. După alarmă, au și început să bombardeze”, spune Tinca.
Împreună cu alte două fete, Tinca s-a adăpostit sub o masă aflată într-una din camerele atelierului.
„Nu știu cum am fugit, știu că ne-am apucat așa îmbrățișate, câte trei. Stăteam sub masă, sus urlau avioanele. Mult nu a durat, că nu am mai știut de mine: am simțit ceva care ne-a apăsat și ne-a sufocat. Căzuse tavanul. Mi-am pierdut cunoștința
La 4 aprilie 1944 , în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a avut loc un prim bombardament masiv al aviaţiei americane asupra Bucureştilor: 220 de bombardiere B-17 „Fortăreţe zburătoare” şi 93 bombardiere B-24 „Liberator’” au aruncat peste 860 tone de bombe. Au fost lovite în special cartierele de vest şi nord-vest ale oraşului – Cotroceni, Griviţa, Steaua – şi în primul rând regiunea Gării de Nord.
Bombardamentul a fost soldat cu 2.942 de morţi şi 2.126 de răniţi, conform volumului „Istoria României în date”’, coordonat de Dinu C. Giurescu (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003), citat de Agerpres.
„Nu știu cine m-a scos de acolo, de sub dărâmături”, spune Tinca Rotaru. „M-am trezit la spital dimineața, a doua zi. Nu am știu de mine până a doua zi dimineața. M-am trezit cu un militar care mi-a zis, hai că a venit tata. Apoi, tata a venit la mine și mi-a zis: Hai să mergem”.
Pe drum, Tinca a aflat că era singura persoană scoasă în viață de sub dărâmăturile atelierului. Printre victime se număra și o verișoară a sa.
„Nu am mai găsit pe nimeni. Cred că au murit toate. Nu mai era nimic acolo, unde stăteam noi, în zona Cotroceni. Când am trecut pe acolo, erau șiruri de morți, tocmai îi scoseseră din dărâmături”
Despre aceste bombardamente, generalul Constantin Sănătescu nota în ziua de 4 aprilie 1944: „La ora 13.40 se sună alarma. Au venit 250 de avioane anglo-americane, care au bombardat Capitala timp de o oră şi jumătate, făcând stricăciuni apreciabile în cartierele Cotroceni, Griviţa şi Gara de Nord. A fost o mare surprindere pentru noi acest bombardament, fiindcă ne obişnuisem cu ideea că Bucureştii nu vor fi bombardaţi”. („Jurnalul generalului Sănătescu”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993).
„Înghețasem de frică”, povestește Tinca. „Mi-a fost frică mult timp. Stăteam cu capul în pământ de frică. A fost groaznic: fugeam când auzeam bombardierele americane. Apoi am fugit de ruși”.
În următoarele zile, în ziarul „Universul” au apărut anunțuri despre „dispariția” unor personae în urma bombardamentului.
De asemenea, într-un apel al primarului din acea vreme al Bucureștiului, bucureștenii erau îndemnați să sune la un număr de telefon de urgență „pentru ridicarea cadavrelor” – atât de oameni cât și de animale.
„S-a constatat iarăși, că din cauza acelorași bombardamente, unele familii au plecat din Capitală, părăsindu-și câinii care acum vagabondează pe străzile orașului”, se arată în comunicatul primăriei, publicat în ziarul „Universul”.
Al doilea bombardament asupra Capitalei, care includea şi bombe incendiare, a avut loc la 15 aprilie 1944. A fost lovită Universitatea din Bucureşti, dărâmându-se partea veche şi arzând etajul mansardat din clădirea nouă, iar o serie de biblioteci de seminar, între care biblioteca seminarului de istorie veche şi o parte din biblioteca seminarului de istoria românilor au dispărut în flăcări, arată istoricul Constantin C. Giurescu în volumul „Istoria Bucureştilor”.
La 24 aprilie 1944 a avut loc un bombardament aerian asupra Bucureştilor şi la Ploieşti, „efectuat în cinci valuri cu 600 de avioane”.
„La Ploieşti, distruse sau avariate mai toate rafinăriile, afară de pagubele produse chiar în centrul oraşului. La Bucureşti au bombardat cartierul Atelierelor CFR, până la Chitila, apoi cartierele Bucureştii Noi, Dămăroaia şi Şcoala de Agricultură”. („Jurnalul generalului Sănătescu”, Editura Humanitas, Bucureşti, 1993).
Bombardamentele au urmat apoi la intervale mai mari sau mai mici, câteodată foarte apropiate. Alternau atacurile din timpul zilei, efectuate de bombardierele americane, cu cele de noapte, desfăşurate de bombardierelor engleze. Atacurile erau anunţate cam cu 15 minute înainte, în momentul când avioanele, treceau granița și se îndreptau spre Bucureşti: atunci sirenele dădeau „prealarma”, moment în care toate activitățile încetau iar oamenii începeau să fugă spre adăposturi.
Un bilanţ statistic citat de revista Historia arată că de-a lungul celor 17 de bombardamente aeriene, începând cu cel din 4 aprilie 1944, executate de americani şi englezi cu aproximativ 3.640 de avioane de bombardament de diferite tipuri, însoţite de circa 1.830 de avioane de vânătoare pe timp de zi, au fost ucişi 5.524 de locuitori, răniţi 3.373, iar 47.974 au rămas fără adăpost devenind sinistraţi.
Au fost distruse 3.456 de case de locuit, au fost distruse parţial 3.473, 401 au fost avariate şi au fost 2.305 de incendieri. Pentru apărarea Capitalei, s-au ridicat şi au angajat lupte antiaeriene, de multe ori în inferioritate numeric, 601 avioane de vânătoare româneşti şi 709 germane.