SATU MARE
astăzi, 16:43
Patru pompieri de la inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare au ajuns la spital după ce li s-a făcut rău în timpul unei intervenţii pentru stingerea unui incendiu izbucnit joi după-amiază la o hală in care sunt depozitate deşeuri din carton şi hârtie.
ISU Satu Mare anunţă că numărul echipajelor a fost suplimentat.
”Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă intervin la faţa locului 15 autospeciale de stingere cu apă şi spumă (1 din BH, 2 din MM, 3 SVSU, 1 aeroport SM), 1 autospecială de salvare la înălţime tip scară, 1 ventilator cu presiune pozitivă, echipajul de prim ajutor, terapia intensivă mobilă de la nivelul judeţului şi 3 autospeciale de primă intervenţie şi comandă , cu un număr de 67 cadre militare”, anunţă ISU Satu Mare.
ŞTIRE INIŢIALĂ
: Conform oficialilor ISU Satu Mare, patru pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale, toţi patru fiind transportaţi la unitatea de primiri urgenţe din Satu-Mare in timpul unei intervenţii de stingere a unui incendiu care a cuprins un depozit de carton şi hârtie.
Celor patru pompieri li s-a făcut rău din cauza efortului fizic intens şi a temperaturii extrem de ridicate, suferind stări de leşin.
Incendiul a cuprins un depozit in care se află deşeuri de carton şi hârtie, in municipiul Satu Mare, focul extinzându se pe o suprafaţă de trei mii de metri pătraţi.
Există riscul că incendiul sa se extindă şi la o a doua hală. Nouă autospeciale ale pompierilor intervin pentru stingerea incendiului. Autorităţile au emis mesaj Ro Alert.