În ultima sa zi ca secretar general al NATO, după 10 ani de activitate, Jens Stoltenberg nu a vrut să privească în urmă. Dar
, el nu s-a putut abține să nu împărtășească un mare regret: faptul că Occidentul nu a intervenit mai energic în favoarea Ucrainei după ce Rusia a început să rupă din teritoriul său în 2014.
„Dacă am fi livrat o fracțiune din armele pe care le-am livrat după 2022, am fi putut de fapt să prevenim războiul”, a spus el.
În rest, Stoltenberg nu a împărtășit nicio nemulțumire și a evitat să critice vreun membru al alianței, chiar dacă este ferm convins că se poate face mult mai mult pentru a ajuta Ucraina.
Este genul de abordare care l-a făcut pe politicianul norvegian în vârstă de 65 de ani să fie apreciat de (majoritatea) aliaților. Rareori iese din rând, ceea ce este esențial pentru o alianță militară care este condusă pe baza consensului, nu pe baza luptelor deschise între adversari, scrie Politico în preambulul interviului cu fostul șef al NATO.
De asemenea, Jens Stoltenberg a depus eforturi pentru a-și consolida moștenirea ca al doilea cel mai longeviv șef din istoria NATO, asumându-și un rol mai hotărât în ultimele luni în ceea ce privește planul de a acorda mai mult ajutor Ucrainei anul viitor. Totodată, s-a asigurat că SUA vor transfera o parte din mecanismul de transfer de arme pentru Ucraina sub controlul NATO, asigurând un grad de stabilitate astfel încât Donald Trump să nu poată anula totul printr-un mesaj pe X (fostul Twitter) dacă se întoarce la Casa Albă.
Dar chiar și în ceea ce îl privește pe Trump, care a fost extrem de sceptic față de NATO, Stoltenberg a refuzat să speculeze. Și în interviu, ultimul acordat înainte de ieși din scenă săptămâna trecută, el a îndemnat aliații europeni să nu creeze „profeții care se împlinesc singure”.
Interviul acordat Politico, integral, mai jos:
– Astăzi este ultima dvs. zi. Cum vă simțiți?
Este un sentiment ciudat. Este timpul să plec, iar NATO va fi pe mâini bune și sigure cu viitorul secretar general, Mark Rutte. Dar, în același timp, îmi va fi dor de NATO. A fost un privilegiu să servesc. Am aici oameni de care îmi va fi dor, dar asta face parte din viață.
Și, ca să fiu sincer, am mai demisionat și înainte și am avut același sentiment de a păși în gol. Pentru că am renunțat la funcția de ministru [norvegian] al finanțelor în 1997 și am simțit că acela a fost sfârșitul carierei mele profesionale, iar apoi am avut același sentiment când am renunțat la funcția de prim-ministru. Așa că am mai făcut-o și înainte, și de fiecare dată este puțin dificil, dar de fiecare dată se va întâmpla ceva nou și interesant în viitor. [
– Înainte de izbucnirea războiului din Ucraina, președintele rus Vladimir Putin v-a trimis o scrisoare, în 2021, cerând să nu fie acceptați noi membri NATO și să nu fie amplasate trupe NATO în flancul estic. A fost o surpriză pentru dumneavoastră?
Ei bine, nu a fost o mare surpriză. Cererile din scrisoare erau în concordanță cu ceea ce Rusia a formulat anterior în diferite reuniuni. Desigur, nu a fost posibil ca Alianța să spună că am închis magazinul NATO – nu numai pentru Ucraina, ci și pentru Finlanda și Suedia. Ei doresc să oprim orice extindere ulterioară. A nu garanta nicio prezență militară NATO în partea estică a alianței ar însemna să introducem un fel de statut de membru NATO de primă și a doua clasă.
În ciuda acestui fapt, am fost de fapt dispuși să ne așezăm la o discuție și am avut o întâlnire în cadrul Consiliului NATO-Rusia în ianuarie 2022, deoarece am considerat că este important să facem tot ce putem pentru a avea un proces politic, diplomatic, pentru a încerca să prevenim războiul.
Și când am venit în funcție în 2014, una dintre sarcinile mele principale a fost să încerc să întăresc dialogul politic cu Rusia. Dar, desigur, ceea ce am văzut de-a lungul anilor, și mai ales în toamna anului 2021 și la începutul anului 2022, a fost că spațiul pentru dialogul politic era extrem de mic.
– Europa și SUA s-au despărțit în mod repetat în timpul războiului Rusiei împotriva Ucrainei – pe tema tancurilor, apoi a rachetelor, apoi a F16-urilor, acum a atacurilor cu rază lungă de acțiune. Care discuție a fost cea mai dificilă pentru dumneavoastră?
Cea mai dificilă discuție a fost, într-un fel, înainte de invazie. Războiul nu a început în 2022, a început în 2014, atât cu anexarea ilegală a Crimeei, dar și când Rusia a intrat în estul Donbasului în vara lui 2014. Iar aliații NATO au oferit un anumit sprijin Ucrainei. Îmi amintesc că una dintre primele mele vizite a fost chiar la Yavoriv, o facilitate de antrenament NATO pentru Ucraina, în 2015. Am lucrat din greu pentru a încerca să conving aliații NATO să facă mai mult, să ofere mai mult sprijin militar, mai multă pregătire. Unii aliați au făcut-o, dar a fost relativ limitat, iar acest lucru a fost foarte dificil timp de mulți ani, deoarece politica NATO a fost că Alianța nu ar trebui să ofere sprijin letal Ucrainei.
Este retrospectiv și ipotetic, deci nimeni nu poate spune cu certitudine, dar continui să cred că dacă am fi înarmat mai mult Ucraina după 2014, am fi putut împiedica Rusia să invadeze – cel puțin am fi crescut pragul pentru o invazie la scară largă.
Am avut discuția despre armele antitanc Javelin, pe care unii aliați au considerat-o provocatoare. Și, din nou, nu este foarte semnificativ să discutăm despre ceea ce am fi putut face. Dar, din moment ce m-ați întrebat, cred că am fi putut face mai mult înainte de invazia la scară largă. Dacă am fi livrat o fracțiune din armele pe care le-am livrat după 2022, am fi putut de fapt să prevenim războiul, în loc să sprijinim efortul Ucrainei de a se apăra într-un război.
– Deci liniile roșii de atunci sunt similare cu liniile roșii pe care le avem acum?
Ei bine, există unele paralele. Pe de altă parte, cred că trebuie să recunoaștem că aliații NATO au oferit un sprijin fără precedent, mult mai mult sprijin decât credea cineva în 2022 sau înainte de invazie: HIMARS, rachete de croazieră, tancuri de luptă avansate, Leopard și Abrams și F16 – o cantitate enormă de muniție și artilerie. Dar, desigur, există o discuție în curs de desfășurare acum cu privire la restricțiile privind utilizarea armelor livrate de NATO sau a armelor aliaților NATO pe teritoriul Rusiei.
Poziția mea este că acesta este un război de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. Este o încălcare flagrantă a dreptului internațional. În conformitate cu dreptul internațional, Ucraina are dreptul la autoapărare, iar dreptul la autoapărare include dreptul de a lovi ținte militare legitime pe teritoriul agresorului, Rusia. Salut faptul că unii aliați nu au restricții, cu excepția faptului că trebuie să fie în limitele dreptului internațional. Iar alții chiar și-au relaxat restricțiile privind utilizarea armelor.
– Candidatul la președinția SUA Donald Trump l-a ironizat recent pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, numindu-l „cel mai mare vânzător din istorie”. Ați mai avut de-a face cu Trump – care credeți că este strategia sa aici?
Voi fi foarte prudent în a face speculații în această privință.
Ceea ce voi spune este că, indiferent cine va fi ales președinte al Statelor Unite în noiembrie, este important ca aliații europeni să se implice alături de Statele Unite pentru a se asigura că acestea continuă să sprijine Ucraina, deoarece este în interesul securității noastre a tuturor ca Ucraina să prevaleze ca națiune suverană și independentă în Europa. Îmi amintesc că am discutat despre Javeline, armele antitanc, și de fapt președintele Trump de atunci a fost cel care a luat decizia de a furniza sistemele Javeline Ucrainei.
– Deci ceea ce spune Trump este diferit de ceea ce face?
Din nou, nu voi specula. Să vedem. Dar cel mai important lucru este că, indiferent cine este ales, este important ca aliații europeni să nu creeze profeții care se împlinesc singure, ci de fapt să facem tot ce putem pentru a ne asigura că SUA continuă să sprijine Ucraina.
– Trump spune că va determina Ucraina să negocieze în termen de 24 de ore dacă va câștiga alegerile. Acest lucru pare să submineze eforturile de a se asigura că Ucraina este în cea mai bună poziție strategică și militară înainte de a intra în negocieri.
În primul rând, cu toții ne dorim ca acest război să se încheie, dar știm, de asemenea, că cel mai rapid mod de a pune capăt unui război este de a pierde un război. Dar asta nu va aduce pacea. Aceasta va aduce ocuparea Ucrainei.
Prin urmare, provocarea este de a pune capăt războiului într-un mod în care Ucraina continuă să fie o națiune suverană și independentă, iar singura modalitate de a atinge acest obiectiv este de a ne asigura că Rusia înțelege că nu își poate atinge obiectivele pe câmpul de luptă.
Nu cred că îl putem face pe Putin să se răzgândească, dar cred că îi putem schimba calculele, să realizeze că prețul continuării războiului este prea mare. Acesta este mesajul meu către Statele Unite și acesta este, de asemenea, ceea ce noi, cu toții, ar trebui să transmitem foarte clar Statelor Unite după alegeri.
– Mulți aliați ating acum obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB-ul lor pentru apărare. Este suficient de bine?
În primul rând, trebuie să recunoaștem progresele enorme pe care le-au făcut aliații. În 2014, trei aliați au cheltuit 2% din PIB sau mai mult pentru apărare. În prezent, 23 de aliați au atins acest obiectiv, iar unii depășesc cu mult procentul de 2%, cum ar fi Polonia, țările baltice, Regatul Unit, Statele Unite. Aceasta este vestea bună.
Vestea proastă este că 2% nu este suficient. Acest lucru se reflectă, de asemenea, în ceea ce aliații au convenit la ultimul summit, că 2% este un minim. Și am convenit, de asemenea, asupra planurilor de apărare, unde avem capabilități specifice, forțe, pregătire pe care aliații ar trebui să le furnizeze pentru a ne asigura că putem executa efectiv aceste planuri.
Și dacă ne uităm la aceste obiective de capacitate, așa cum le numim în NATO, este evident că pentru majoritatea aliaților va fi imposibil să furnizeze aceste forțe fără a cheltui semnificativ mai mult. Nu sunt dispus să pun o cifră specifică în acest sens, pentru că depinde foarte mult de modul în care își organizează propria apărare. Pentru unii aliați, există conscripție (serviciu militar obligatoriu, n.r.), pentru alții nu. Nivelul costurilor variază. Așa că nu avem cum să avem un număr specific. Dar când vedem ambiția asupra căreia am convenit pentru pregătirea forțelor pe baza planurilor noastre de apărare, este evident că trebuie să fie semnificativ mai mare de 2 procente.
– Germania și țările baltice spun că un atac rusesc ar putea avea loc în doar cinci ani. Care este evaluarea dumneavoastră?
În primul rând, nu vedem nicio amenințare militară iminentă împotriva vreunui aliat NATO. În al doilea rând, vedem că, în ceea ce privește capacitatea militară a Rusiei, aproape toate forțele terestre sunt acum dedicate războiului din Ucraina și va dura ceva timp până când vor putea să le consolideze. Pe de altă parte, aceștia și-au transformat economia într-o economie de război, astfel încât produc o mulțime de arme și muniții. Când războiul se va încheia în Ucraina, această capacitate – capacitatea de producție – va exista în continuare.
Nu sunt dispus să intru într-o discuție despre câți ani exact vor trece până când Rusia va avea din nou forța maximă. Ceea ce pot spune este că nu ar trebui să vorbim ca și cum este inevitabil ca Rusia să atace. NATO este acolo pentru a împiedica acest lucru să se întâmple. Scopul NATO nu este să pornească un război, ci este să prevină războiul. Și am reușit să facem asta pe tot parcursul Războiului Rece, timp de 75 de ani, pentru că am avut, în fiecare zi, 24/7, o descurajare credibilă.
Așa că mi-e teamă de o parte din retorica care indică faptul că, într-un anumit număr de ani, Rusia va ataca. Nu, nu va ataca, atâta timp cât suntem puternici și uniți. Și acesta este scopul NATO.
– Care este cea mai mare problemă nerezolvată la plecarea de la Bruxelles?
Nu am o listă cu astfel de lucruri, dar, desigur, războiul din Ucraina continuă și este sfâșietor să vezi toată suferința, toți oamenii care sunt uciși și toate pagubele pe care le-au provocat rușii.
În același timp, sunt încrezător că, odată cu deciziile pe care le-am luat la summitul NATO [din iulie] – am creat structurile pentru a oferi Ucrainei un sprijin mai previzibil și pe termen lung, cu angajamentul financiar al aliaților NATO pentru Ucraina – NATO va continua să fie cel mai important susținător al Ucrainei. Nouăzeci și nouă la sută din sprijinul militar pentru Ucraina provine de la aliații NATO. Deci, desigur, ar fi fost minunat să vedem sfârșitul războiului. Dar, în același timp, sunt absolut sigur că avem structura necesară pentru a continua să o sprijinim.
– Deci Mark Rutte va fi un secretar general mai bun decât dumneavoastră?
Sunt absolut sigur că Mark Rutte are toate calificările pentru a fi un secretar general perfect și grozav, și cred că este un punct forte al națiunilor democratice și al instituțiilor democratice precum NATO faptul că schimbăm la vârf. Este o parte din ceea ce face NATO puternică, faptul că schimbăm conducerea.
Editor :