17.1 C
Satu Mare
24 octombrie, 2024

Rusia lui Putin devine tot mai agresivă și mai indiferentă la riscul uciderii de civili în confruntarea cu NATO, avertizează Finlanda

Finlanda, ţară vecină Rusiei intrată recent în NATO, se confruntă cu acte suspecte de sabotaj şi perturbare şi crede că Moscova este angajată în operaţiuni de influenţă de amploare împotriva sa şi a altor ţări europene, a declarat ministrul de interne al Finlandei, Lulu Ranne.

NATO şi serviciile de informaţii occidentale, inclusiv cele finlandeze, au avertizat că Rusia se află în spatele unui număr tot mai mare de activităţi ostile în întreaga zonă euro-atlantică, de la atacuri cibernetice repetate la incendii provocate de Moscova – toate acestea fiind negate de Rusia.

„Ne confruntăm cu perturbări, acte de sabotaj, diverse tipuri de daune şi migraţie instrumentalizată, printre altele. Acest lucru creează un sentiment general de incertitudine şi neclaritate cu privire la ceea ce este adevărat şi ceea ce nu este”, a declarat Ranne reporterilor. Ea a spus că în multe dintre cazuri sunt în curs de desfăşurare investigaţii, transmite Reuters, potrivit news.ro

„Cu toate acestea, pe baza informaţiilor de la serviciile de informaţii civile şi militare, avem indicii clare care arată spre Rusia”, a spus ea, adăugând că legătura este cea mai evidentă în interferenţele GPS pe care Finlanda le-a observat în traficul său maritim şi aerian.

„În prezent, Rusia este principala entitate care se angajează în operaţiuni de influenţă de mare amploare împotriva noastră”, a spus ea.

La începutul lunii octombrie, Fortum, companie nordică de utilităţi, a declarat pentru Reuters că se confruntă zilnic cu atacuri cibernetice în Finlanda şi Suedia şi că a observat uneori drone şi persoane suspecte în apropierea locaţiilor sale. Conexiunile prin satelit ale centralelor sale electrice au fost, de asemenea, perturbate.

Cea mai mare bancă din regiunea nordică, Nordea, a fost ţinta unei campanii fără precedent de tip „denial of service” timp de câteva săptămâni, pe care directorul naţional pentru securitate cibernetică Rauli Paananen de la Ministerul Transporturilor şi Comunicaţiilor a descris-o drept „foarte neobişnuită”.

Atacurile au determinat Biroul naţional de investigaţii din Finlanda să lanseze vineri o anchetă privind atacurile cibernetice care vizează sectorul financiar.

„Valul recent de atacuri DDoS, care a început la mijlocul lunii septembrie în ţările nordice, a fost cel mai agresiv pe care l-am văzut vreodată. Atacurile au dus la încetinirea temporară sau indisponibilitatea serviciilor online”, a declarat Nordea pentru Reuters. Banca a precizat că a blocat aproximativ 90% din atacurile recente împotriva sa.

Autorităţile finlandeze au încercat în mod sistematic să verifice toate dronele observate în apropierea infrastructurii critice. „Cu toate acestea, rămâne un strat tulbure care nu poate fi identificat, nimeni nu a fost prins”, a declarat Tomi Vuori, directorul general al departamentului de poliţie al Ministerului de Interne.

În plus faţă de drone, a fost detectat un număr considerabil de furturi la instalaţii de apă şi sit-uri similare, de unde au fost furate echipamente tehnice fără un interes financiar clar, a spus el, ridicând suspiciuni privind implicarea unui actor de stat.

Unele dintre cazurile suspecte pot proveni din acte de vandalism şi se pot dovedi a nu avea nicio legătură cu actori statali.

Supo, serviciul de securitate şi informaţii al Finlandei, susţine că serviciile secrete şi de informaţii ale Rusiei au fost nevoite să îşi regândească operaţiunile după ce ţările europene au expulzat peste 700 de diplomaţi ruşi ca răspuns la războiul Rusiei în Ucraina. „Modul de operare al Rusiei este din ce în ce mai agresiv, este un actor mai periculos şi sunt din ce în ce mai puţin interesaţi de victimele colaterale”, a declarat pentru Reuters Teemu Turunen, şeful adjunct al Supo.

„Reversul medaliei este că Rusia nu este un actor omnipotent, atotputernic, aşa cum le place adesea să se prezinte. Ei nu sunt capabili de tot ceea ce sunt acuzaţi în prezent”, a adăugat el.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia-lui-putin-devine-tot-mai-agresiva-si-mai-indiferenta-la-riscul-uciderii-de-civili-in-confruntarea-cu-nato-avertizeaza-finlanda-2980613

Ultimă oră

Același autor