10 C
Satu Mare
30 octombrie, 2024

Galerie Foto

Imaginile dezastrului din Spania. Cum arată zonele măturate de inundații. „Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent”

Zeci de oameni și-au pierdut viața

care au lovit, marți și miercuri, mai multe zone din sud-estul Spaniei. Cea mai gravă situație este în regiunea Valencia, potrivit presei spaniole.

În cursul nopţii de marţi spre miercuri, preşedintele Guvernului regional din Valencia Carlos Monzón a anunţat că au fost găsite mai multe corpuri.

„Ne confruntăm cu o situaţie fără precedent, pe care nimeni nu a mai văzut-o”, a transmis preşedintele Guvernului regional din Valencia Carlos Monzón, după ce au fost găsite mai multe cadavre. Bilanțul se ridică la 63 de morți în acest moment, însă nu este și cel final, iar autoritățile se așteaptă să craescă.

Presa spaniolă scrie că nimic nu arăta că urmează un dezastru atât de mare, acesta fiind cele mai cele mai dramatice inundaţii din Spania din august 1996.

„Situaţia este teribilă”, a declarat presei ministrul Apărării, Margarita Roibles.

Ea a anunţat că aproximativ 1.000 de militari, susţinuţi de elicoptere, se află în zonă pentru a ajuta serviciile de salvare.

Între cele mai afectate comune se află Alcudia, în regiunea valencia, şi Letur, în provincia vecină Albacete, în regiunea Casilia-La Mancha, unde şase persoane au fost date dispărute.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/imaginile-dezastrului-din-spania-cum-arata-zonele-maturate-de-inundatii-ne-confruntam-cu-o-situatie-fara-precedent-2987687

Ultimă oră

Același autor