-3 C
Satu Mare
9 noiembrie, 2024

„Au cerut să le arăt pașaportul și apoi m-au luat la bătaie”. Mărturii ale suporterilor israelieni, despre violențele din Amsterdam

Din articol

Suporteri ai echipei Maccabi Tel Aviv

, după meciul din Liga Europa cu Ajax. Un fan israelian a povestit

cum a decurs totul, în timp ce autoritățile olandeze au explicat că în violențele au fost implicați tineri pe scutere, care au atacat după modelul „lovește și fugi”, acțiuni greu de prevenit.

Adi Reuben, un fan al lui Maccabi Tel Aviv, în vârstă de 24 de ani, care se afla la Amsterdam pentru meciul din Europa League cu Ajax, a declarat pentru BBC că a fost lovit cu piciorul de un grup de tineri, după ce a

ăzut la pământ când încerca să fugă

El a spus că mai mult de zece inși s-au apropiat de el și de prietenii lui și i-au întrebat de unde sunt.

„Au strigat „evrei, evrei, IDF, IDF””, a povestit Reuben, persoanele acelea făcând referire la armata israeliană – IDF.

„Au început să se ia de mine și mi-am dat seama că trebuie să fug, dar era întuneric și nu știam încotro să merg. Am căzut

când am încercat să scap,

și mai multe de zece bărbați au început să mă lovească cu piciorul, în timp ce strigau Palestina”, a detaliat acesta.

„Căzut fiind, m-au lovit cam un minut, apoi au plecat, nu le-a fost frică de nimic. Mi-am dat seama că aveam fața plină de sânge, mi-a fost spart nasul și este foarte dureros”.

Reuben a spus că nu a putut vedea bine timp de aproximativ 30 de minute după atac, dar a decis să nu meargă la spitalul din Amsterdam, deoarece a auzit că șoferii de taxi au fost implicați în violențe.

În schimb, el a declarat că pleacă în Israel cu un zbor organizat de guvernul israelian și că va primi tratament medical acolo.

„Un atac țintit care a fost organizat în prealabil”

„Acesta a fost un atac țintit care a fost organizat în prealabil”, a adăugat el. Unii suporteri israelieni au povestit că li s-a cerut să-și arate pașapoartele atunci când au fost atacați.

Gal Binyanmin Tshuva, în vârstă de 29 de ani, a declarat pentru BBC că a fost atacat în fața unui cazinou din oraș, loc unde a vizionat meciul.

Ne-am confruntat cu vreo 20 de oameni care au venit în fugă spre noi. M-au întrebat de unde sunt, iar eu am zis că sunt din Grecia. Au spus că nu mă cred și au cerut să le arăt pașaportul. Am spus că nu am pașaport și m-au luat la bătaie, m-au trântit pe jos și au început să-mi dea cu piciorul în față. Nu-mi amintesc nimic după aceea, m-am trezit într-o ambulanță cu sânge pe toată fața și mi-am dat seama că mi-au rupt doi dinți.

Pnina, o altă susținătoare a lui Maccabi Tel Aviv, a declarat, de asemenea, că violența împotriva israelienilor a părut să fie dinainte planificată.

„Se pare că totul a fost organizat. Era multă lume. Au sărit pe noi… Ne-am ascuns în hoteluri până când am fost în siguranță să ieșim afară”, a spus ea.

Esther Voet, redactor-șef al unui săptămânal evreiesc din Olanda, locuiește în centrul orașului, și spune că și-a oferit casa pentru a adăposti mai mulți fani israelieni, după ce a văzut imagini cu violențele de pe străzi.

„Le-am spus că aceasta este o casă evreiască și că sunt în siguranță aici”, a declarat ea pentru postul public israelian Kann. „Oamenii erau foarte speriați. Nu m-am gândit niciodată că voi trece prin așa ceva în Amsterdam”.

„36 de ore care m-au șocat cu adevărat”

Poliția olandeză a declarat că fanii israelieni au suferit „abuzuri grave” în timpul atacurilor, dintre care multe au fost efectuate de tineri pe scutere.

Șeful poliției din Amsterdam, Peter Holla, a declarat că aceste atacuri au fost greu de prevenit, chiar dacă poliția a fost prezentă în număr mare în centrul orașului. Forțele de ordine au decis în cele din urmă să-i adune la un loc pe fanii israelieni, și să-i protejeze, înainte de a-i evacua din zonă cu autobuze, a spus el.

Cinci persoane au fost rănite mai grav, dar au părăsit spitalul, iar între 20 și 30 de persoane au fost rănite ușor, a spus el.

Atacurile au urmat unor tensiuni începute între fanii lui Maccabi și grupuri de persoane din Amsterdam în zilele precedente, au precizat oficialii olandezi.

Miercuri, suporterii israelieni au atacat un taxi și au ars un steag palestinian, a declarat Holla. Șoferii de taxi s-au îndreptat apoi spre o locație în care erau adunați aproximativ 400 de fani ai lui Maccabi, dar poliția a reușit să-i scoată din zonă. Au existat alte ciocniri, joi, în Piața Dam, dar poliția a reușit în mare măsură să țină grupurile la distanță.

Joi seara, înainte de meci, poliția a însoțit demonstranți pro-palestinieni și a reușit în general să-i țină departe de fanii israelieni, însă ulterior nu a reușit să prevină atacurile care au avut loc seara.

„Au fost 36 de ore care m-au șocat cu adevărat. Suporterii din Israel au fost atacați, unii fiind abuzați într-un mod teribil”, a spus Holla.

„Istoria orașului nostru a fost profund deteriorată”

„Sunt deosebit de șocat de faptul că am avut una dintre cele mai mari acțiuni ale poliției, și că nu am putut controla sau preveni această violență”.

Primărița Amsterdamului, Femke Halsema, a spus că „războiul din Orientul Mijlociu a amenințat pacea în orașul nostru”, și a avut loc o „răbufnire teribilă de antisemitism”.

Ea a afirmat că fanii lui Maccabi Tel Aviv nu erau considerați o amenințare, și că nu a existat nicio animozitate între ei și fanii clubului olandez Ajax.

„Acest lucru ne amintește de pogromuri, iar faptul că s-a întâmplat la Amsterdam este condamnabil. Nu doar oamenii au fost răniți aseară, dar istoria orașului nostru a fost profund afectată, cultura evreiască a fost amenințată”, a adăugat ea.

Unii fani ai echipei Maccabi Tel Aviv au fost implicați anterior în incidente rasiste în Israel, proferând inclusiv înjurături la adresa jucătorilor palestinieni și arabi ai echipei.

Suporterii au atacat anterior și protestatarii care manifestau împotriva prim-ministrului Benjamin Netanyahu.

Întrebată despre înregistrările video care par să-i arate pe fanii lui Maccabi scandând sloganuri ofensatoare în Amsterdam, Halsema a spus că „ceea ce s-a întâmplat aseară nu are nicio legătură cu protestul. Nu există nicio scuză pentru ceea ce s-a întâmplat”.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/sport/fotbal/zece-oameni-ma-loveau-in-timp-ce-strigau-palestina-marturia-unui-suporter-israelian-atacat-in-amsterdam-2999837

Ultimă oră

Același autor