-2.2 C
Satu Mare
22 decembrie, 2024

Impozite majorate pentru 13 clădiri degradate din Sectorul 1: Acestea „pot pune viața oamenilor în pericol”

Consiliul Local al Sectorului 1 a majorat impozitele pentru 13 clădiri degradate, care reprezintă un pericol pentru cetăţeni. Astfel, proprietarul fostului Hotel Dunărea se va plăti un impozit de şase ori mai mare.

„Consilierii locali au decis, în cadrul şedinţei de astăzi, majorarea impozitelor pentru 13 clădiri aflate într-o stare avansată de degradare şi care pot pune viaţa oamenilor în pericol. Spre exemplu, pentru construcţia fostului Hotel Dunărea de la Gara de Nord, proprietarul va plăti un impozit mărit cu 500%. Dacă pentru anul acesta impozitul a fost de 6.340 lei, de anul viitor, proprietarul construcţiei va plăti 38.040 lei, adică de şase ori mai mult ca în prezent”, arată reprezentanţii Primăriei Sectorului 1, vineri, într-un comunicat de presă, relatează News.ro.

Potrivit sursei citate, impozitele au fost mărite în funcţie de starea de degradare şi de gradul de periculozitate pentru cetăţeni.

Cele 13 imobile şi majorările de impozit aplicabile pentru anul viitor sunt: Calea Griviţei nr. 138C, majorare impozit cu 500%; strada Panait Istrati nr. 50, majorare impozit cu 500%; strada Slt. Zaharia nr. 3B, majorare impozit cu 400%; strada Gen. H. M. Berthelot nr. 21 bis, majorare impozit cu 300%; strada Iulia Haşdeu nr. 11, majorare impozit cu 300%; strada Popa Tatu nr. 63, et. 1, ap. 1, majorare impozit cu 200%; Calea Griviţei nr. 115, majorare impozit cu 200%; strada Iulia Haşdeu nr. 5, parter, ap. 3B, majorare impozit cu 200%; strada Iulia Haşdeu nr. 5, majorare impozit cu 200%; strada Popa Tatu nr. 81, majorare impozit cu 200%; strada George Missail nr. 86, majorare impozit cu 200%; Calea Griviţei nr. 174A, majorare impozit cu 100%; strada Jiului nr. 161, majorare impozit cu 100%.

„Mi-am asumat că Sectorul 1 va redeveni Capitala Capitalei, dar succesul acestui demers depinde de implicarea fiecăruia dintre noi. Proprietarii construcţiilor aflate acum într-o stare avansată de degradare au datoria să îşi întreţină şi să îşi reabiliteze clădirile. Imobilele lăsate în paragină trebuie consolidate şi reparate urgent pentru a elimina pericolele pe care le reprezintă pentru comunitate. Protejarea vieţilor oamenilor este şi va rămâne prioritatea noastră absolută”, a declarat primarul George Tuţă.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/impozite-majorate-pentru-13-cladiri-degradate-din-sectorul-1-acestea-pot-pune-viata-oamenilor-in-pericol-3054869

Ultimă oră

Același autor