Din articol
Mai multe deținute ale închisorii Evin, din Iran,
cum arată viața în locul unde au ajuns pentru că au luptat pentru drepturile lor. Femeile au povestit jurnaliștilor britanici cum au fost primele luni din închisoare, condițiile în care erau ținute și cum au trăit momentele în care își așteptau sentința.
Unele persoanele arestate fac parte din zecile de mii de oameni reținuți în urma protestelor „Femeie, Viață, Libertate”, care au izbucnit după
, în vârstă de 22 de ani, în septembrie 2022. Mahsa fusese arestată pentru că ar fi încălcat legea iraniană ce impune femeilor purtarea hijabului (vălul islamic n.r.) și a decedat în custodia poliției.
Ghemuită singură pe podea, într-o celulă minusculă, fără ferestre, o deținută pe nume Nasim putea auzi ceea ce părea să fie torturarea altor prizonieri. Gardianul bătea în ușă și spunea: „Auzi bătaia asta? Pregătește-te, tu urmezi.”
Cum a început
Ea era „interogată timp de 10-12 ore în fiecare zi”, amenințată în mod repetat cu execuția și stătea într-o celulă goală, de cel mult doi metri lățime, fără pat sau toaletă.
Primele patru luni în închisoare au constat în izolare totală pentru coafeza de 36 de ani. Nasim îi vedea doar pe interogatorii ei. Credea că „va muri și nimeni nu va ști vreodată”.
Cei care au văzut-o pe Nasim după izolarea solitară au descris tăieturile și vânătăile de pe corpul ei și cum a fost torturată pentru a face declarații false.
Mărturisește pentru BBC că a supraviețuit perioadei „gândindu-se la cei care au murit pe stradă”.
Ea iubește muzica rap și machiajul. A fost arestată în aprilie 2023, după ce a participat la proteste, unde un prieten i-a fost ucis de represiunea guvernamentală.
După izolarea solitară, cetățeana britanico-iraniană, Nazanin Zaghari-Ratcliffe, a stat patru ani într-o celulă cu alte peste 20 de femei, înainte să i se permită întoarcerea în Marea Britanie, în 2022.
Ce oferă închisoarea
În total erau aproximativ 70 de persoane, distribuite în patru celule cu paturi suprapuse pe trei niveluri.
Iarna, „toată lumea îngheață” și femeile „se plimbă cu sticle de apă caldă” pentru a se încălzi. Vara, suportă căldura sufocantă.
Există o mică zonă de bucătărie cu câteva plite, unde, dacă au bani pentru mâncare de la magazinul închisorii, pot găti pentru a-și completa mesele din celule.
În capătul unui coridor este loc pentru fumat, o zonă întunecată și murdară. Deținutele au parte și de un spațiu limitat în aer liber – o curte mică, betonată, cu un colț pentru plante și o plasă de volei.
Ele pot purta propriile haine și au libertatea de a se deplasa în jurul spațiului lor de locuit, care dispune de două băi. În fiecare seară, formează cozi pentru a folosi toaleta și pentru a se spăla pe dinți.
Sarcină după gratii
În acest loc, după aproximativ patru luni de detenție, Rezvaneh a aflat că era însărcinată.
În 2022, tot în urma protestelor, ea a fost arestată împreună cu soțul ei. Interogatorii i-au spus că îi vor ucide soțul și că îl vor „bate atât de tare încât va deveni negru ca tăciunele și violet ca o vânătă”.
Ea se luptase cu infertilitatea timp de ani de zile și renunțase la ideea de a avea un copil. Însă, regulile închisorii Evin, permit ocazional întâlniri private între ea și soțul ei – care este încă prizonier în aripa bărbaților. Într-una dintre aceste întâlniri, a rămas gravidă.
La aflarea veștii, „a plâns câteva zile”; „Cel mai rău lucru era presiunea mentală și tensiunile din închisoare”, a declarat ea. Găsirea unui loc liniștit în celulele aglomerate, unde oamenii își petrec majoritatea zilelor stând în pat, era o provocare constantă.
Mâncarea din închisoare o făcea să poftescă la suc de mere, pâine și carne, care erau greu de găsit. Când obținea carne de la magazinul închisorii, prețul era dublu față de carnea de afară.
În a patra lună de sarcină, a aflat că va avea o fată, după ce închisoarea i-a dat voie să facă un ecograf.
Pe măsură ce asculta „fiecare bătaie de inimă, senzația de speranță devenea tot mai puternică”. Însă, se temea că sănătatea copilului ar putea fi afectată de condițiile din închisoare. Rezvaneh nu își făcea griji doar din cauza alimentației, ci și pentru că avea epilepsie și trebuia să evite stresul. Medicii închisorii i-au spus că riscul de avort spontan era mare.
Câștigătoarea Premiului Nobel
Obținerea îngrijirii medicale a fost o luptă constantă pentru femei. Una dintre deținute, activista pentru drepturile omului și câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace, Narges Mohammadi,
la inimă și plămâni.
Cu toate acestea, a depus eforturi mari pentru a avea acces la un medic. Rudele au spus că oficialii au blocat tratamentele de mai multe ori pentru că refuzase să poarte hijab la o consultație medicală. Autoritățile au cedat doar după ce prizonierele au făcut greva foamei două săptămâni. Narges a fost eliberată pentru 21 de zile la începutul lunii decembrie din motive medicale.
În spatele gratiilor, ea și celelalte femei au organizat proteste, împingând limitele și continuând să lupte pentru drepturile lor. După o lungă luptă cu autoritățile, femeile au obținut permisiunea de a avea perdele în jurul paturilor pentru a avea un minim de intimitate, departe de camerele de supraveghere.
„Am trăit astăzi”
Unul dintre cele mai grele lucruri pentru femei este așteptarea sentinței.
Interogatorii lui Nasim o amenințaseră cu pedeapsa cu moartea și a trebuit să aștepte aproape 500 de zile pentru a-și afla destinul.
Ea a primit sprijin din partea celorlalte prizoniere, pe care le-a descris drept surori care îi dau viață și care sunt „un balsam pentru rănile” aripilor ei.
Dimineața, una dintre prietenele ei trage perdeaua de la pat și o face să se ridice pentru micul dejun.
„În fiecare zi ne gândim la ceva de făcut, ca până la sfârșitul zilei să putem spune: «Am trăit astăzi»”, explică una dintre sursele BBC.
Altele își petrec timpul citind poezie, cântând, jucând jocuri de cărți făcute de ele însele și urmărind televizorul – există două televizoare unde pot urmări canale iraniene care difuzează drame, documentare și fotbal.
Aceste lucruri mărunte au ținut-o pe Nasim în viață în timp ce a așteptat sentința. În cele din urmă, a primit șase ani de închisoare, 74 de lovituri de bici și 20 de ani de exil într-un oraș mic, departe de Teheran. Fusese acuzată de răspândirea de propagandă și ridicarea armelor împotriva Republicii Islamice.
În ciuda severității sentinței, Nasim a simțit că poate respira din nou și îmbrățișa viața pe care credea că o pierduse. În același timp, alte trei femei din aripa respectivă au fost condamnate la moarte pentru ridicarea armelor împotriva regimului sau pentru legătura lor cu grupuri armate, una dintre sentințe fiind anulată ulterior.
Peste 800 de persoane au fost executate în Iran anul trecut – cel mai mare număr din ultimii opt ani, potrivit Amnesty International. Majoritatea au fost executate pentru infracțiuni legate de violență și droguri. Câteva au fost femei.
„Viitorul este clar”
În fiecare marți, femeile protestează împotriva execuțiilor, cântând în curtea închisorii, refuzând să se miște toată noaptea și organizând greve ale foamei. Măsura a fost adoptată de închisori din tot Iranul, câștigând susținere internațională. Când a murit Mahsa Amini, femeile din Evin au ars hijaburi.
Însă, au existat repercusiuni – uneori, gardienii percheziționează celulele și femeile au fost bătute și rănite, interogate suplimentar, băgate în izolare sau li se interziceau apelurile telefonice și vizitele.
Majoritatea gardienilor sunt femei și „uneori sunt amabile, alteori sunt crude și nemiloase, în funcție de ordinele pe care le primesc de la o autoritate superioară”, spune o altă sursă BBC.
Guvernul iranian respinge în mod obișnuit acuzațiile de încălcări ale drepturilor omului, afirmând că închisoarea Evin îndeplinește toate standardele necesare și că prizonierii nu sunt maltratați.
Pe măsură ce se apropia data nașterii, autoritățile închisorii i-au permis lui Rezvaneh să părăsească temporar închisoarea. În octombrie, ea a născut o fetiță.
Bucuria și ușurarea de a-și ține fiica în siguranță sunt amestecate cu sentimente de frică, tristețe și furie. Soțul ei nu a fost lăsat să iasă din închisoare, dar a fost vizitat de soție împreună cu bebelușul.
Ea se așteaptă să fie rechemată în închisoare, împreună cu fiica ei, pentru a-și ispăși restul pedepsei de cinci ani – dacă nu i se acordă eliberare anticipată, ar putea rămâne aproape patru ani în închisoare.
Copiii sunt de obicei lăsați să rămână cu mamele lor în închisoare până la vârsta de doi ani. După aceea, sunt adesea trimiși la o rudă apropiată sau, dacă acest lucru nu este posibil, pot fi plasați într-un cămin de copii.
Una dintre ele a spus că provocările cu care se confruntă le-au făcut „mai curajoase și mai puternice”, susținându-le credința că „viitorul este clar: să lupți, chiar și în închisoare”.
Editor :