Din articol
Vânturile calde şi puternice au continuat să sufle pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri în zona oraşului Los Angeles, alimentând incendiile care devastează de o săptămână cel de-al doilea oraş ca mărime din Statele Unite şi care s-au soldat cu cel puţin 25 de morţi, transmite AFP, citat de Agerpres. Costul incendiilor continuă să crească, cele mai recente estimări indicând pierderi totale de 40 de miliarde de dolari pentru industria asigurărilor, potrivit Bloomberg.
Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) din SUA a avertizat, miercuri, asupra rafalelor de până la 110 km/h prognozate între orele locale 3:00 (11:00 GMT) şi 15:00 (23:00 GMT).
Mai multe zone din comitatul Los Angeles şi din vecinătatea comitatului Ventura au fost plasate sub statutul de „situaţie deosebit de periculoasă”.
Umiditatea foarte redusă şi vegetaţia deosebit de uscată ar putea duce la „extinderea extrem de rapidă a incendiului” în unele zone, au avertizat meteorologii care au plasat, de asemenea, o mare parte din sudul Californiei sub avertizare de cod roşu.
Pagubele sunt imense: peste 12.000 de case, clădiri şi vehicule au fost distruse sau avariate, iar multe cartiere au fost rase de pe suprafaţa Pământului. Aproximativ 88.000 de persoane sunt încă strămutate şi cel puţin 25 au murit, potrivit unui nou bilanţ.
Refuzând să părăsească complexul de apartamente pe care îl administrează în Pacific Palisades, Jeff Ridgway a declarat pentru AFP că s-a salvat de flăcări scoţând găleţi cu apă din piscină pentru a stinge focul care a cuprins un eucalipt din apropiere. „A fost război”, a spus bărbatul de 60 de ani. „Dar am fost încăpăţânat, m-am luptat”, a adăugat el.
Fred Busche, un alt locuitor, a fost mai puţin norocos. „Casa mea a ars, ştiu asta. Am vazut poze, n-a rămas decât şemineul. Dar trebuie să văd cu ochii mei ca să cred”, a declarat el pentru AFP.
„Totul va fi bine”
Cele două incendii principale au mistuit 9.700 de hectare în cartierul bogat Pacific Palisades şi peste 5.700 de hectare în oraşul Altadena, la nord de Los Angeles.
O anchetă privind cauza incendiilor a fost deschisă marţi de autorităţile federale, care au avertizat că aceasta va fi una de durată. „Ştim că vreţi răspunsuri, (le) meritaţi. ATF vă va oferi răspunsuri odată ce ancheta este completă şi amănunţită”, a declarat Jose Medina, reprezentantul agenţiei responsabile pentru explozibili şi arme de foc.
De zile întregi, echipele însoţite de câini caută victime printre ruine. Luni, 1.800 de case au fost inspectate, potrivit şerifului din comitatul Los Angeles, Robert Luna. „Vestea bună este că nu am găsit niciun cadavru”, a spus el.
Aceste incendii, printre cele mai grave din istoria Californiei, ar putea fi cele mai costisitoare înregistrate vreodată: între 250 şi 275 de miliarde de dolari, conform estimărilor preliminare ale companiei private AccuWeather.
Sute de mii de copii au revenit luni la şcoală, însă instituţiile de învăţământ situate în zonele în care au avut loc evacuări rămân închise.
În total, mii de pompieri au fost desfăşuraţi la faţa locului. De asemenea, au fost trimise întăriri umane şi materiale, inclusiv zeci de autospeciale.
Echipele au fost mobilizate în special pentru a interveni în cazul unui nou incendiu care a izbucnit luni seara la Oxnard, la 80 de kilometri distanţă de Los Angeles.
„Praf fin”
După problemele întâmpinate în lupta împotriva incendiilor din zona Pacific Palisades, din cauza hidranţilor fără apă sau cu presiune scăzută, care au determinat critici la adresa gestionării incendiilor, şeful pompierilor, Anthony Marrone, a dat asigurări marţi că exista „apă şi presiune” în zona Altadena.
Ţinta acestor critici, – venind în special din partea viitorului preşedinte republican al Statelor Unite, Donald Trump – guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a solicitat „o revizuire independentă, cuprinzătoare” a serviciilor de apă din Los Angeles.
El a ordonat, de asemenea, marţi, ca echipajele de intervenţie să fie pregătite să intervină în contextul în care autorităţile se tem că furtunile de iarnă ar putea declanşa alunecări de teren.
Serviciile sanitare au avertizat, de asemenea, asupra riscurilor pentru sănătate asociate fumului şi cenuşii generate de incendii şi purtate de vânt. „Cenuşa nu este doar murdărie. Este un praf fin care vă poate irita sau afecta sistemul respirator şi alte părţi ale corpului”, a avertizat Anish Mahajan din cadrul departamentului de sănătate publică al comitatului. Autorităţile au solicitat populaţiei să poarte măşti.
Vânturile Santa Ana, calde şi uscate, care au intensificat aceste incendii, sunt un fenomen obişnuit al toamnei şi iernii californiene, însă de data aceasta ele au atins o intensitate nemaivăzută după 2011, săptămâna trecută fiind înregistrate rafale de până la 160 km/h. Suficient cât să împrăştie focul cu viteza fulgerului, mai ales în condiţiile în care doi ani foarte ploioşi au favorizat apariţia unei vegetaţii luxuriante, care apoi s-a uscat din cauza ploilor tot mai rare în ultima perioadă.
Oamenii de ştiinţă atrag atenţia în mod regulat că schimbările climatice cresc frecvenţa evenimentelor meteorologice extreme
Pierderi de 40 de miliarde de dolari pentru industria asigurărilor
Noua cifră anunţată de analiştii de la Keefe Bruyette & Woods este dublă faţă de estimarea lor iniţială. Într-un mesaj către clienţi, ei au citat „potenţialul creşterii nivelului pierderilor”, în condiţiile în care Los Angeles se luptă cu o a doua săptămână de vânturi intense care agravează incendiile de vegetaţie şi îngreunează munca pompierilor.
Cel mai optimist scenariu al analiştilor de la Keefe Bruyette & Woods implică pierderi de 25 de miliarde de dolari pentru industria asigurărilor.
Companiile care oferă poliţe de asigurări pentru locuinţe ar urma să suporte cea mai mare parte a costurilor. Firmele Allstate Corp, Chubb Ltd şi Travelers Cos sunt printre cele mai expuse dintre firmele analizate de analiştii de la KBW.
La rândul lor, analiştii de la Goldman Sachs au estimat recent că pierderile asigurate provocate de incendiile din Los Angeles se vor situa între 10 şi 30 de miliarde de dolari, însă este posibil ca suma totală să crească până la 40 de miliarde de dolari dacă sunt luate în calcul şi pierderile neasigurate. Incendiile ar urma să aibă un efect negativ, cuprins între 15.000 şi 25.000, asupra locurilor de muncă create de economia americană în ianuarie, au adăugat analiştii Goldman Sachs.
Editor :