1.1 C
Satu Mare
18 martie, 2025

Ce (nu) s-a schimbat de la Colectiv: România nu are niciun spital de mari arși, trei sunt încă în construcție. Când vor fi gata

Din articol

Tragedia din Macedonia de Nord și dezastrul din clubul Colectiv par trase la indigo, de la modul în care a izbucnit incendiul și până la acuzațiile de corupție la cel mai înalt nivel. Inclusiv f aptul că, acum, victimele din Macedonia nu pot fi tratate decent în propria țară ne aduce aminte de noaptea neagră de 30 octombrie, când a luat foc clubul din București. 65 de tineri au murit, cei mai mulți cu zile, în spitalele de la noi din țară. Mai grav este că, zece ani mai târziu, situația nu s-a schimbat aproape deloc.

Dacă astăzi ar avea loc un incident similar, cifrele arată că suntem în continuare nepregătiți. Avem doar 24 de paturi pentru pacienții mari arși și niciun centru dedicat cazurilor grave. Trei dintre acestea sunt încă în construcție.

Ministerul Sănătăţii a anunțat, luni, că stadiul lucrărilor pentru centrele de mari arşi este cuprins între 20 şi 60%, cel mai avansat fiind cel de la Timişoara. Termenul de finalizare a fost prelungit până în 2026, iar între timp s-au demarat procedurile pentru achiziţia de echipamente.

„Ministerul Sănătăţii (MS), prin Unitatea de Management al Proiectului Băncii Mondiale (UMPBM) implementează Proiectul privind Reforma Sectorului Sanitar – Îmbunătăţirea Calităţii şi Eficienţei Sistemului Sanitar. Proiectul include activităţile şi fondurile necesare pentru elaborarea proiectelor tehnice şi execuţia lucrărilor pentru edificarea a trei centre moderne pentru tratamentul pacienţilor cu arsuri severe”, a transmis, luni, MInisterul Sănătăţii.

Stadiul lucrărilor – între 20 şi 60%

Instituţia precizează că este vorba despre centre realizate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara (realizat 60%), Spitalul Clinic de Urgenţă Copii „Grigore Alexandrescu” Bucureşti (realizat 20%) şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş (realizat 20%).

„Proiectul pentru aceste centre, demarat in anul 2018, era blocat, fara nici un progres, la sfarsitul anului 2021. In urma negocierilor purtate de MS cu Banca Mondiala, proiectul a fost reluat in anul 2022 si prelungit pana în anul 2026. Noile clădiri în curs de realizare pentru centrele de mari arşi includ blocuri operatorii, secţii de Anestezie-Terapie Intensivă şi Unităţi de Primiri Urgenţe si conexiunea cu UPU existente (SCJU Tg. Mureş şi SCUC Gr. Alexandrescu Bucureşti)”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Valoarea totală estimată pentru realizarea celor 3 obiective este de aprox. 220 milioane de euro, iar termenul estimat pentru finalizarea acestora este sfârşitul anului 2025 – trimestrul I / 2026.

În paralel, MS prin UMPBM a început procedurile de achizitie a echipamentelor noi aferente celor trei centre de tratare a pacienţilor cu arsuri severe şi a constituit grupurile tehnice de lucru la nivelul fiecărui centru în vederea lansării procedurii de licitaţie”, mai arată sursa citată, potrivit căreia necesarul de finanţare pentru echipamente se ridică la suma de aproximativ o sută de milioane de euro.

După cea mai mare tragedie din istoria recentă a Macedoniei de Nord, mica naţiune balcanică se luptă să facă faţă atâtor pierderi de vieţi tinere, încercând în acelaşi timp să tragă la răspundere responsabilii şi să prevină o nouă catastrofă.

a distrus clubul de noapte supraaglomerat din oraşul Kocani, în estul ţării, în noaptea de sâmbătă spre duminică, lăsând în urmă 59 de morţi şi 155 de răniţi din cauza arsurilor, a inhalării de fum şi a faptului că au fost călcaţi în picioare în fuga spre singura ieşire a clădirii.

Presa internaţională a comparat incidentul cu tragedia din Clubul Colectiv.

Autorităţile din România au pus la dispoziţia celor din Macedonia de Nord aeronave militare pentru transportul răniţilor către alte ţări, dar şeful DSU, Raed Arafat, a precizat că nu avem locuri disponibile pentru a trata la noi în ţară pacienţi cu arsuri.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/ce-nu-s-a-schimbat-de-la-colectiv-romania-nu-are-niciun-spital-de-mari-arsi-trei-sunt-inca-in-constructie-cand-vor-fi-gata-3161607

Ultimă oră

Același autor