Din articol
Soldații ucraineni care au luptat în regiunea rusească Kursk au descris scenele „ca dintr-un film horror” pe care le-au trăit în timpul
„catastrofale” de pe linia frontului, având de înfruntat atacuri constante ale roiurilor de drone rusești ce au umplut ultimul drum de evacuare din orașul Sudja cu întregi coloane de vehicule militare distruse, relatează
Soldații au povestit despre o „prăbușire” a frontului care a dus la pierderea controlului asupra orașului Sudja, cea mai mare localitate din Rusia cucerită de ucraineni.
Pe data de 9 martie, soldatul ucrainean Volodimir se afla încă în Sudja, acolo unde sentimentul de „panică” se răspândea tot mai mult, în timp ce „frontul se prăbușea”.
Volodimir scria la acea dată că trupele ucrainene „încearcă să plece – coloane și echipamente. Unele dintre ele sunt incendiate de dronele rusești pe drum. Este imposibil să pleci în timpul zilei”.
Dronele au ajuns să survoleze constant drumul de evacuare. „Într-un minut poți să vezi două-trei drone. Asta e mult”, a povestit Volodimir.
„Avem toată logistica aici pe autostrada Sudja-Sumî. Și toată lumea știa că rușii vor încerca să taie [drumul]. Dar, din nou, acest lucru i-a luat prin surprindere pe comandanții noștri.”
Chiar înainte ca Rusia să intre în Sudja, Volodimir povestea cum forțele ucrainene erau presate din trei direcții.
„Cu câteva zile în urmă, am primit un ordin să părăsim liniile de apărare într-o retragere organizată”, a transmis și soldatul ucrainean Maxim pe Telegram pe data de 11 martie.
Rusia a aruncat în luptă 70.000 de soldați ca să îi respingă pe ucraineni din Kursk
Rusia a aruncat în luptă mulți soldați ca să cucerească orașul, „inclusiv un număr mare de soldați nord-coreeni”. Potrivit experților militari, 70.000 de trupe rusești au participat la operațiunea din Kursk, dintre care în jur de 12.000 erau soldați nord-coreeni.
Rusia a folosit și cele mai bune unități de drone care folosesc aparate fără pilot kamikaze și FPV ( first-person view ) ca să distrugă tot ce mișcă pe drumul folosit de ucraineni în timpul retragerii.
„Inamicul a reușit să distrugă zeci de unități de echipament”, a dezvăluit Maxim, care a precizat că vehiculele militare distruse de ruși au blocat părți din drumurile de aprovizionare.
Situația din 11 martie a fost descrisă drept „catastrofală” de Anton. Cel de-al treilea soldat ucrainean care a vorbit pentru BBC făcea parte din cartierul general al armatei ucrainene responsabil de frontul din Kursk.
„Noi aveam un avantaj în privința dronelor, acum nu-l mai avem”, a spus Anton. „Logistica nu mai funcționează – livrarea organizată de arme, muniție, alimente și apă nu mai este posibilă.”
„Am fost aproape să mor de mai multe ori. Dronele sunt pe cer tot timpul”
Anton a povestit că a reușit să părăsească Sudja pe jos în timpul nopții. „Am fost aproape să mor de mai multe ori. Dronele sunt pe cer tot timpul.”
Soldatul a prezis că întreaga prezență ucraineană în Kursk va dispărea, dar că „din punct de vedere militar, direcția Kursk s-a epuizat. Nu mai are niciun rost să o menținem”.
Oficialii occidentali spun că în ofensiva Ucrainei din Kursk au participat 12.000 de trupe, acestea fiind unele dintre cele mai bine instruite unități echipate cu arme din Occident, inclusiv tancuri și blindate.
Bloggerii ruși au publicat videoclipuri cu echipamentul militar folosit de armata ucraineană care a fost distrus sau capturat. Pe 13 martie, Rusia a anunțat că situația în Kursk era „complet sub control” și că Ucraina a „abandonat” o mare parte din echipamente.
„Drumurile sunt pline cu sute de mașini, blindate și ATV-uri distruse. Sunt mulți răniți și morți”
Soldatul ucrainean Dmitro a scris pe rețelele sociale în perioada 11-12 martie că retragerea de pe frontul din Kursk arată ca „o scenă dintr-un film horror”.
„Drumurile sunt pline cu sute de mașini, blindate și ATV-uri distruse. Sunt mulți răniți și morți”, a scris Dmitro, care a povestit cum a fost foarte aproape să fie lovit de o dronă rusească.
O dronă care i-a vânat pe Dmitro și camarazii lui, în timp ce încercau să împingă mașina cu care se deplasau din mocirla în care se afundase, l-a ratat de puțin, însă l-a rănit pe un alt soldat ucrainean.
Dmitro a trebuit să se ascundă în pădure timp de două ore înainte să fie salvat. Unii soldați au fost nevoiți să meargă pe jos 15 sau chiar 20 de kilometri. Situația s-a transformat din „dificilă și critică, în catastrofală”, a povestit Dmitro.
Într-un mesaj trimis pe data de 14 martie, Dmitro a scris: „Totul s-a încheiat în regiunea Kursk… operațiunea nu a avut succes.” Dmitro a estimat că mii de soldați ucraineni au murit de când primele unități au trecut granița înspre Rusia, în luna august.
Forțele ucrainene „au luptat ca leii” și „i-au împiedicat pe ruși să intre în Sumî”
Artem a descris situația în termeni mai optimiști. Soldatul ucrainean a scris un mesaj din spitalul militar în care primea îngrijiri medicale pentru răni suferite în timpul unui atac cu dronă.
Artem a spus că el a luptat la vest de Sudja, în apropiere de satul Loknia, acolo unde forțele ucrainene au rezistat „luptând ca leii”. Operațiunea ucraineană a avut și efecte pozitive, potrivit lui Artem.
„Este important că forțele armate ucrainene au creat această zonă tampon care i-a împiedicat pe ruși să intre în Sumî”, a scris Artem.
Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al armatei ucrainene, a spus că trupele sale s-au retras în „poziții mai favorabile”, dar că vor continua să lupte în Kursk „atâta timp cât este oportun și necesar”. Sîrski a spus că armata rusă a pierdut 50.000 de soldați (uciși, răniți sau capturați) în timpul operațiunii din Kursk.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus săptămâna trecută că el crede că operațiunea „și-a îndeplinit scopul”, forțând Rusia să aloce trupe din estul Ucrainei pentru a lupta în Kursk, ceea ce a luat presiunea de pe apărătorii orașului Pokrovsk.
Editor :