-0 C
Satu Mare
7 aprilie, 2025

Ce s-a ales de marea salvare a sistemului sanitar românesc: spitalele construite prin PNRR

Din articol

Anunțate ca marea salvare a sistemului sanitar românesc, cele 24 de spitale noi, construite prin PNRR, au rămas 19 și din ele abia 13 dacă ar putea fi gata la timp, până la finalul anului viitor. România încearcă acum să negocieze cu Comisia Europeană prelungirea finanțării. Dacă nu primim banii, punem din buget ca să terminăm șantierele. Și sunt toate șansele ca statul să nu aibă bani să încheie prea curând lucrările. Cum am ajuns aici, deși am fi avut la dispoziție 2,7 miliarde de euro? Prin mecanisme traditional românești de pus bețe-n roate: licitații anulate, birocrație și multă delăsare. Ce s-a ales de visul spitalelor ca afară aflăm dintr-un nou episod „Pacient în România”.

Au trecut doi ani de când administrația din Lugoj semna contractul de finanțare prin PNRR. De atunci, tot ce a rămas din proiectul noului spital sunt doar desenele pe foaie. Între timp, cel vechi adună ani peste secolul pe care deja îl are.

Manager spital Lugoj, dr. Cătălin Bălan: A scăzut și adresabilitatea din cauza condițiilor hoteliere. Erau 11 mii de externări și am ajuns undeva la 8.500, deci în 3, 4 ani a scăzut destul de mult adresabilitatea. Aleg să meargă în spitale care arată mai bine.

100 de mii de oameni depind de acest spital. Mai vin aici doar cei care nu au de ales. Medicii, care sperau să-și trateze pacienții în condiții mai bune, spun că fac tot ce pot pentru ca bolnavii să primească îngrijiri decente.

Blocaj la Lugoj din cauza unei firme din Turcia

Dr. Dănuț Cliciovan, medic sef ATI: Sigur că am fi visat la un spital nou, din păcate, ne vom desfășura activitatea în aceleași condiții.Spitalul din exterior arată foarte rău.

Dr. Erwin Floroni, șef secție chirurgie: La cum arată acum, nu se mai poate reorganiza pentru secolul ăsta.

Contractul de finanțare pentru noul spital este în curs de reziliere. Fostul primar spune că blocajul este din cauza unei firme din Turcia care ar fi venit la licitație cu acte false.

Claudiu Buciu, fost primar Lugoj: Am constatat pe parcursul evaluării că firma din Turcia susținea că a construit un spital în baza militară este de fapt una falsă. Am anulat în aceste condiții licitația. Am stat un an și 6 luni pe loc din cauza societății din Turcia care a venit cu acte false.

Cazul e anchetat acum de Parchetul European, iar între timp, actualul primar a prelungit contractul de finanțare până anul viitor. Doar că lucrările nu ar putea fi gata în termenul impus de PNRR și astfel ar trebui continuate cu bani din bugetul local. O misiune imposibilă, așa că ministerul Sănătății a decis rezilierea.

Călin Dobra, primar Lugoj: Exista un risc major de a avea un spital actual demolat și pierderea finanțării și asumată de primăria Lugoj, asumare pe care nu aveam cum să o ducem. 150 de milioane de euro de la bugetul local însemna o datorie pe vreo 20 de ani și să nu mai facem nicio activitate, absolut nimic.

Timișoara, pe lista orașelor care ar urma să aibă spitale noi prin PNRR

Și Timișoara este pe lista orașelor care ar urma să aibă spitale noi prin PNRR. La Institutul Regional Oncologic, aflat în subordinea ministerului Sănătății, autoritățile trebuiau să dărâme o parte din clădire, iar pe acest schelet să construiască noul spital.

Potrivit unui răspuns al Ministerului Sănătății pentru Digi24, lucrările la acest spital ar trebui să înceapă în această lună, aprilie. Cei de la DSP Timiș ne spun că aceste lucrări vor fi făcute de CNI, iar proiectarea și execuția lor vor dura 42 de luni, adică 3 ani și jumătate.

Medicii spun că un institut oncologic este o urgență pentru zona de vest a țării.

Dr. Șerban Negru, medic oncolog: Aceste 4 județe care prezintă cam 10% din populația României au cea mai mare incidență a cancerului.

România trebuia să aibă prin PNRR 24 de spitale și corpuri de clădiri, care ar fi trebuit să fie gata spre finalul anului viitor. Până acum, doar 3 au lucrări realizate în proporție de peste 70%. Printre acestea, spitalul județean din Bistrița.

Dr. Laura Nat, director medical: Cel mai mare beneficiu este că vor putea să-și rezolve problemele medicale aici, probleme pentru care până acum trebuiau să plece la Târgu Mureș, mă refer la cardiologie intervenționala.

Gabriel Lazany, primar Bistrița: Avantajul nostru era că aveam o procedură făcută și am semnat contractul de finanțare și imediat am dat ordinul de începere a lucrărilor. Am avut noroc și de un constructor asumat care a putut duce un asemenea proiect.

Într-un răspuns pentru Digi24, ministerul Sănătății spune că 9 spitale au lucrări făcute sub 50%, unul e gata pe jumătate, pentru 4 încă nu au început lucrările, 6 nu vor mai fi construite și doar 3 au fost ridicate în proporție de peste 70%. Deși a pornit la drum cu 24 de spitale în plan, ministerul spune că își asumă doar 19: 13 ar putea fi gata la termen, iar pentru 6 se negociază prelungirea finanțării.

Alexandru Rogobete, fost secretar de stat MS: Guvernul României face aceste eforturi în momentul de față la Comisia Europeană pentru o nouă negociere, în sensul în care pentru

diferența de șase să consumăm cât se poate de mult fonduri din PNRR, urmând ca operaționalizare a acestora să fie făcută cu fonduri din alte surse.

Ministrul Sănătății refuză să răspundă la întrebări pe acest subiect.

De ce au rămas în urmă unele spitale?

Alexandru Rogobete, fost secretar de stat MS: Principala cauză, din păcate, și poate că e o lecție pentru noi și ar trebui aici să facem ceva a fost procesul de licitație publică extrem de greoi, oricine poate contesta, chiar dacă nu a participat în licitație și așa mai departe.

Gabriel Lazany, primar Bistrița: Vom avea două categorii de spitale spitalele care vor fi operaționalizate 100% cu fonduri din PNRR și spitalele în care se va absolvi cât se poate de mult din PNRR pentru construcție, iar dotarea și operaționalizarea se va face cu fondul din BEI.

În cazul în care nici acești bani nu vor fi suficienți, povara financiară pentru terminarea noilor spitale va cădea pe bugetul de stat.

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/pacient-in-romania/ce-s-a-ales-de-marea-salvare-a-sistemului-sanitar-romanesc-spitalele-construite-prin-pnrr-3188203

Ultimă oră

Același autor