22.2 C
Satu Mare
19 aprilie, 2025

Continuă seria condamnărilor înalților funcționari din armata lui Putin. Un fost șef din Statul Major a fost închis pentru șapte ani

Fostul şef adjunct al Statului Major al armatei ruse, generalul-locotenent Vadim Şamarin, a fost condamnat joi la şapte ani de detenţie pentru primirea a 36 milioane de ruble (440.000 de dolari) ca mită.

Şamarin face parte dintr-o serie de responsabili inculpaţi în scandaluri de corupţie care au cuprins cele mai înalte eşaloane ale armatei ruse în ultimul an, transmit Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Inculpările semnalează voinţa preşedintelui Vladimir Putin de a lupta contra corupţiei, ineficienţei şi risipei în uriaşul buget militar al Rusiei, în timp ce războiul din Ucraina a intrat în al patrulea an.

Potrivit Comitetului de Investigaţii rus, Şamarin (53 de ani) a luat mită 36 milioane de ruble între anii 2019 şi 2023 de la o fabrică din Urali care produce echipament de comunicaţii. În schimbul banilor primiţi, generalul a majorat valoarea contractelor atribuite de stat firmei respective.

Conform agenţiei Interfax, Şamarin a pledat vinovat la proces.

Din 2020, el era responsabil cu supervizarea Corpului de transmisiuni al armatei, care răspunde de comunicaţiile militare, inclusiv de asigurarea secretului semnalelor de comandă pe câmpul de luptă.

Tribunalul i-a retras gradul şi i-a interzis timp de şapte ani exercitarea unei funcţii publice.

Seria de scandaluri – cea mai mare care a afectat armata rusă de mulţi ani – include procesele penale împotriva foştilor miniştri adjuncţi ai apărării Timur Ivanov, Pavel Popov şi Dmitri Bulgakov.

În cel mai recent dosar, fostul guvernator al regiunii Kursk, Aleksei Smirnov, a fost arestat miercuri şi acuzat de fraudare de fonduri alocate pentru construirea apărării de-a lungul graniţei cu Ucraina.

Smirnov era guvernator al regiunii atunci când trupele ucrainene au lansat incursiunea în Kursk în august.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/rusia/continua-seria-condamnarilor-inaltilor-functionari-din-armata-lui-putin-un-fost-sef-din-statul-major-a-fost-inchis-pentru-sapte-ani-3203319

Ultimă oră

Același autor