9 C
Satu Mare
21 aprilie, 2025

Un bărbat a câștigat 1 milion de dolari la loterie și imediat și-a dat demisia. Viața lui a devenit însă mai grea

Ivan Leong, acum în vârstă de 37 de ani, lucra ca agent de asigurări când a câștigat 1 milion de dolari singaporezi la loterie. A luat niște decizii care i-au schimbat complet viața, dar nu i-aua făcut-o mai ușoară, relatează

În 2013, Leong s-a lăsat convins de colegii de muncă să li se alăture și să cumpere bilete la loterie. Biletul pe care l-a cumpărat cu 10 dolari singaporezi (6,7 euro) i-a adus un câștig de 1 milion de dolari (670.000 de euro). Cu acești bani în cont, a decis să-și dea demisia.

Primul lucru pe care l-a făcut cu banii a fost să cumpere un apartament subvenționat de guvern, împreună cu logodnica sa. Chiar și cu câștigul de la loterie, cumpărarea unei proprietăți private era exclusă, a spus el, la fel și pensionarea anticipată.

„Sincer, 1 milion nu este niciodată suficient, mai ales în Singapore”, a spus Leong. Micuța insulă din Asia de Sud-Est este unul dintre cele mai scumpe orașe din lume.

După ce a încercat să vândă produse de asigurări pe cont propriu timp de câțiva ani, Leong a hotărât că își dorește altceva.

„În Singapore, dacă începi o afacere F&B (Food and Drinks, sau mâncare și băutură), poți fi imediat șef. Este cea mai rapidă cale”, a spus el râzând.

În 2018, el și soția sa și-au deschis un stand de mâncare tradițională de porc, sau char siu, în Bukit Merah, o zonă rezidențială din sudul insulei. Între timp a închis acest punct de vânzare și a deschis alte două – unul în Woodlands și altul în Ang Mo Kio, ambele cartiere rezidențiale.

Acum, el petrece 11-12 ore în spatele tejghelei în fiecare zi. Ajunge la stand la ora 7 a.m. și rareori pleacă înainte de ora 18.00.

Leong este cunoscut și lăudat pentru modul în care gătește char siu, iar mulți dintre cei care vin să mănânce acolo sunt clienți fideli.

Într-o zi obișnuită, Leong câștigă cam 3.000 de dolari singaporezi (2.000 de euro) din vânzările de la cele două standuri. Dar munca este dificilă, iar riscul de faliment este mare pe piața competitivă din Singapore.

Iar pentru Leong a fos chiar mai dificil. Când vindea asigurări, se îmbrăca în costume de firmă, folosea parfumuri scumpe și avea un program mai flexibil. Acum își petrece toată ziua în fața grătarului și singura pretenție pe care o are de la haine este să fie comode.

El speră să-și vândă afacerea unei organizații mai mari din domeniul HoReCa. Crede că nu va mai face față mul timp programului lung de muncă.

Nu vrea însă nici să lucreze într-o corporație. Vrea să exploreze noi afaceri și să fie propriul său șef.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/externe/un-barbat-a-castigat-1-milion-de-dolari-la-loterie-si-imediat-si-a-dat-demisia-viata-lui-a-devenit-insa-mai-grea-3205413

Ultimă oră

Același autor