După decesul Papei Francisc luni, cardinalii se vor reuni în conclav pentru a-i alege succesorul. AFP prezintă principalele prerogative ale şefului Bisericii Catolice, transmite Agerpres.
Conducerea bisericii
Cuvântul papă provine din grecescul „pappas” care înseamnă „tată, patriarh”, motiv pentru care credincioşii îi spun „Sfântul Părinte”.
Considerat a fi succesorul Sfântului Petru, căruia Hristos i-a încredinţat misiunea de a conduce Biserica, Papa este ghidul spiritual al celor peste 1,4 miliarde de catolici din întreaga lume.
Rolul său este să păstreze şi să predea credinţa creştină, să interpreteze Evanghelia şi să asigure unitatea Bisericii.
Şef de stat
Papa este şeful de stat al Cetăţii Vaticanului, un stat independent situat în inima Romei şi cea mai mică ţară din lume, cu 44 de hectare.
Ca atare, acesta exercită puteri absolute (executive, legislative şi judiciare).
De asemenea, el primeşte şefi de stat şi de guvern la Vatican. Aceste întâlniri cu uşile închise, cunoscute sub numele de „audienţe private”, oferă ocazia de a discuta probleme de actualitate sau de a prezenta poziţiile Sfântului Scaun, o entitate suverană în temeiul dreptului internaţional.
Doctrină şi învăţătură
Papa elaborează documente (enciclice, îndemnuri apostolice, motu proprio etc.) pe teme doctrinare şi morale pentru a îndruma credincioşii, a oferi orientări sau a promulga reforme.
În cei 12 ani ai pontificatului său, Papa Francisc a deschis calea pentru binecuvântarea cuplurilor de acelaşi sex, a restricţionat utilizarea Liturghiei latine, a luat măsuri pentru combaterea violenţei sexuale şi aşa mai departe.
El are, de asemenea, o misiune didactică, pe care o îndeplineşte prin discursurile sale. Pe lângă predicile de la slujbe, el ţine o cateheză publică la Vatican în fiecare miercuri dimineaţa, în faţa credincioşilor, la audienţa generală săptămânală.
Papa dă undă verde pentru numirea episcopilor în fruntea eparhiilor din întreaga lume (care numără în prezent aproximativ 3.000).
El numeşte, de asemenea, un număr de cardinali, între care cei cu vârste sub 80 de ani, care vor fi chemaţi într-o zi să îi aleagă succesorul.
De asemenea, are ultimul cuvânt în ridicarea unor personalităţi ale Bisericii Catolice la rangul de „binecuvântaţi” sau „sfinţi”, după ce au trecut „testul” miracolelor şi virtuţilor.
Papa are puterea de a convoca sinoade (reuniuni mondiale ale laicilor şi credincioşilor) pentru a discuta probleme concrete.
Papa călătoreşte pentru a intra în contact cu credincioşii din toate părţile lumii. Răspunzând invitaţiilor oficiale din partea şefilor de stat, Papa efectuează vizite oficiale, cunoscute sub numele de vizite „apostolice”.
Papa care a călătorit cel mai mult este Ioan Paul al II-lea, cu 104 vizite în străinătate în 26 de ani de pontificat, urmat de Francisc cu 47 de călătorii.
Aceste călătorii sunt o ocazie de a-şi reînnoi apelurile la pace, la dialog interreligios, la respectarea drepturilor omului şi a justiţiei sociale, declaraţii care servesc drept poziţie morală care are un ecou larg în întreaga lume.
Episcop al Romei
În calitate de episcop al Romei, Papa este responsabil de administrarea eparhiei sale. Din cauza celorlalte responsabilităţi ale sale, această funcţie este delegată de facto unui vicar general.
Cu toate acestea, Papa este implicat în viaţa bisericii locale, participând în mod regulat la sărbători în bisericile din capitala italiană sau alte locuri simbolice din oraş, cum ar fi Drumul Crucii de la Colosseum în Vinerea Mare sau Sărbătoarea Imaculatei Concepţii la monumentul Treptele Spaniole din Roma pe 8 decembrie.
Editor :