21.1 C
Satu Mare
26 aprilie, 2025

Planta cu proprietăți medicinale care se culege în luna mai. Specialist: „Contribuie la ameliorarea inflamațiilor și calmează digestia”

Din articol

Mușețelul este planta medicinală folosită și apreciată de secole întregi datorită proprietăților antioxidante și antiinflamatoare. Este recunoscut pentru efectele calmante la nivelul stomacului, dar și pentru îmbunătățirea somnului și reducerea stresului. Cum recomandă specialiștii să fie consumat și care sunt principalele beneficii ale mușețelului.

Mușețelul este planta erbacee din familia Asteracee, cunoscut în termeni populari și sub denumirea de romaniță sau mătrice. Este folosit de mii de ani, datorită proprietăților medicinale, în ceaiuri, infuzii, capsule sau comprimate, dar și uleiuri esențiale, creme sau unguente.

Beneficiile mușețelului

“Mușeţelul, cu denumirea științifică Matricaria chamomilla, este o plantă erbacee anuală, care crește, în mod natural, în flora spontană de pe tot teritoriul României. Florile plantei se folosesc în terapii medicinale din cele mai vechi timpuri.

Mușețelul reduce inflamația și are efect calmant

Este planta bogată în flavonoide și polifenoli, antioxidanți

și care contribuie la scăderea inflamației din corp și, implicit, la reducerea riscului de boli cronice asociate inflamației. Florile de mușețel conțin 1-2% uleiuri volatile, inclusiv alfa-bisabolol, oxizi de alfa-bisabolol A și B, și matricină (care este de obicei transformată în camazulenă și alți flavonoizi care au proprietăți antiinflamatoare și antiflogistice).”, a declarat pentru Digi24 Ana Maria Demetrescu, specialist în nutriție și profesor inginer în industria alimentară.

realizat pe voluntari umani a demonstrat că flavonoidele și uleiurile esențiale din mușețel pătrund sub suprafața pielii, ajungând în straturile mai profunde ale acesteia. Acest aspect este important pentru utilizarea lor ca agenți antiflogistici (antiinflamatori) topici.

Mușețelul conține compuși precum apigenina și luteolina, care acționează la nivelul organismului drept agenți anxiolitici și sedativi naturali. Datorită acestor compuși, consumul de mușețel, sub formă de ceai, infuzii sau comprimate, poate ajuta la reducerea nivelului de cortizol din sânge (cunoscut și drept hormonul stresului) și reducerea simptomelor de anxietate, contribuind astfel la îmbunătățirea stării generale de spirit.

Îmbunătățește digestia

“Infuzia de mușețel este folosită din cele mai vechi timpuri pentru ameliorarea tulburărilor digestive. Datorită proprietăților antiseptice, consumul de mușețel ajută la relaxarea mușchilor intestinali și implicit la ameliorarea disconfortului gastric, tratarea indigestiei și a simptomelor precum balonare, gastrite, diaree și crampe abdominale.

Totodată preparatele pe bază de musețel au proprietăți și calități emoliente, cicatrizante, sudorifice, carminative (ierburile carminative funcționează ca un agent de curățare a intestinului).”, a mai precizat specialistul în nutriție.

Consumul de ceai de mușețel poate ajuta la scăderea glicemiei

Potrivit unor

, specialiștii susțin că un consum regulat, cu moderație, de ceai de mușețel poate îmbunătăți profilul glicemic și cel lipidic în cazul persoanelor cu diabet. Însă, trebuie menționat faptul că mușețelul nu reprezintă un substitut viabil pentru tratamentul diabeticilor.

De asemenea, potrivit unui alt

, mușețelul poate preveni osteoporoza datorită efectelor antioxidante ale flavonoidelor din compoziție și prin reducerea stresului oxidativ.

sugerează că ceaiul de mușețel

sau chiar poate preveni dezvoltarea acestora de la bun început. Rezultatele testelor de laborator au indicat că anumite compuși din mușețel ar putea ajuta la prevenirea creșterii gliomului, cancerului hepatic, cancerului de col uterin și leucemiei.

Mușețelul poate susține sănătatea și funcționarea optimă a inimii

Datorită flavonoizilor din compoziție, mușețelul are un puternic efect antioxidant și are capacitatea de a reduce tensiunea arterială și de a menține valorile colesterolului în parametri optimi, potrivit

Când se culege mușețelul

Mușețelul se culege, de obicei, în lunile mai și iunie, uneori și în iulie, în funcție de climă și de zona în care crește planta. Momentul ideal pentru a culege florile plantei este dimineața, pe timp uscat, după ce s-a ridicat roua, dar și când floarea este complet deschisă, înainte ca florile ligulate (cele albe de pe margine) să înceapă să se aplece în jos. Atunci, planta are cea mai mare concentrație de uleiuri volatile și principii active.

„Mușeţelul se folosește sub formă de infuzie pentru uz intern, dar și pentru uz extern, în scop tradițional, pentru amelioararea ulcerațiilor pielii, iritațiilor sau eczemelor, afte, răni, arsuri. Tot pentru uz extern se mai folosesc tinctura și uleiul de mușetel în combinaţie cu menta.”, conchide Ana Maria Demetrescu.

Contraidicațiile ceaiului de mușețel

În ciuda beneficiilor, există și categorii de persoane care ar trebui să evite consumul de mușețel, cu excepția cazului în care medicul specialist recomandă și anume:

Persoanele cu antecedente de alergii. Mușețelul poate fi nesigur pentru persoanele care știu că suferă de o alergie cunoscută la ambrozie, polen, margarete, crizanteme sau gălbenele, plante înrudite cu mușețelul. În aceste cazuri, consumul de mușețel poate provoca o reacție severă cunoscută sub numele de anafilaxie.

Persoanele care au avut anterior o reacție alergică, chiar și ușoară, la produsele pe bază de mușețel. Acestea ar trebui să evite mușețelul, deoarece reacțiile alergice se pot agrava în timp.

Interacțiuni medicamentoase. Mușețelul poate interacționa cu anumite medicamente anticoagulante, motiv pentru care este recomandat consultul unui medic specialist înainte de a consuma băuturi sau suplimente care au în compoziție mușețel.

Sugarii și copiii foarte mici. Ceaiul de mușețel, la fel ca mierea și alte produse naturale, poate conține spori de botulism, iar sugarii nu au un sistem imunitar suficient de dezvoltat pentru a putea combate infecția.

Acest articol nu înlocuiește sfaturile unui medic specialist. Orice schemă de tratament sau recomandare de consum trebuie să vină din partea unei persoane autorizate.

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sanatate/planta-cu-proprietati-medicinale-care-se-culege-in-luna-mai-specialist-contribuie-la-ameliorarea-inflamatiilor-si-calmeaza-digestia-3213653

Ultimă oră

Același autor