18.9 C
Satu Mare
27 aprilie, 2025

Bolojan: „Lumea politică este pulverizată. Dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf”

Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, că România are nevoie de stabilitate şi de oameni buni în toate funcţiile importante pentru a face faţă perioadei dificile prin care trece. „Lumea politică este pulverizată”, afirmă Bolojan, explicând că, dacă viitorul preşedinte nu va lucra bine cu majoritatea parlamentară – indiferent care va fi preşedintele şi cine va forma această majoritate – România riscă blocaje majore. Întrebat din nou despre propria candidatură la alegerile prezidenţiale, Bolojan a declarat: „Dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf”, transmite News.ro.

„Pentru a scoate ţara din zona asta complicată bugetară în care este, avem nevoie de o masă critică politică. Lumea politică este pulverizată. Gândiţi-vă că niciun partid nu are o cotă mai mare de 25% în Parlament. Ca să faci o majoritate, trebuie să aduci cel puţin trei partide. Vă puteţi imagina să aduci nişte partide care s-au contrat în campanie, care au tot felul de duşmănii?!”, a declarat, sâmbătă, Ilie Bolojan, într-o emisiune la Prima TV.

El crede că în perioada următoare va fi esenţială colaborarea dintre preşedinte – indiferent cine va fi el – şi majoritatea parlamentară.

„Dacă în perioada următoare nu va fi o stabilitate politică, nu va fi o colaborare bună între preşedintele României, indiferent cine este el, ca să ne înţelegem bine, şi majoritatea, indiferent care este ea, credeţi-mă, e doar o problemă de timp până România va avea nişte complicaţii foarte mari, prima dată bugetare, care după aceea vor degenera în economic şi în câştigurile oamenilor”, a afirmat Bolojan.

Întrebat despre propria candidatură la alegerile prezidenţiale, Bolojan a afirmat: „Dacă aş fi candidat, e posibil să fi câştigat alegerile, dar aveam o coaliţie făcută praf. Ştiţi, e o expresie, victorie a la Pirus, rămâi cu elefantul, rămâi cu funcţia, dar ţara asta nu are nevoie ca un om să fie pe funcţie. Ţara asta are nevoie totuşi de stabilitate politică, de cât mai mulţi oameni buni pe funcţiile de decizie importante, preşedinte, premieri, miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii, care la rândul lor să creeze echipe bune în locul lor şi să facă politici publice care să genereze dezvoltare”.

Coaliţia de guvernare a decis susţinerea unui candidat comun la alegerile prezidenţiale – alături de UDMR şi minorităţi – dar şi ca niciunul dintre preşedinţii partidelor să nu se afle pe lista de candidaţi.

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/bolojan-lumea-politica-este-pulverizata-daca-as-fi-candidat-e-posibil-sa-fi-castigat-alegerile-dar-aveam-o-coalitie-facuta-praf-3215505

Ultimă oră

Același autor