George Simion a dat interviuri pentru două figuri cunoscute ale curentului MAGA, după câștigarea primului tur al alegerilor prezidențiale, în care s-a lăudat că „i-a zdrobit pe globaliști”. Una dintre discuții a fost cu Steve Bannon, fostul consilier și strateg al lui Trump, iar al doilea interviu a fost pentru Mario Nawfal, influencerul cunoscut pentru mediatizarea unor figuri politice controversate.
Steve Bannon i-a luat un interviu
din România, în care George Simion s-a lăudat că i-a spulberat pe globaliști și că va câștiga și turul doi.
„I-am zdrobit pe globaliști, aici, în România. Am câștigat, am avut 40% din voturi, iar oponentul meu a avut doar 20% din voturi. Este primarul Bucureștiului. Cum ți-am zis la Washington, o să avem alegeri în România și Polonia pentru președinție. Eu și Karol Navrocki suntem candidații MAGA. Românii iubesc poporul american, libertatea și pe președintele Donald Trump, am câștigat în mare stil ieri și același lucru se va întâmpla în Polonia și cu prietenul nostru Karol Nawrocki”, a declarat George Simion în înregistrarea video de un minut postată pe X.
Apoi, într-un interviu cu Mario Nawfal, George Simion a spus că există posibilitatea ca elita globalistă să vrea să-l elimine pentru că ar face orice ca „mișcarea MAGA să nu câștige alegeri în Europa”.
„Dacă voi fi noul președinte, vom fi cel mai bun partener pentru Statele Unite, alături de Polonia. Iar contracandidatul meu din turul al doilea este susținut de Ursula von der Leyen și Emmanuel Macron, de francezi și germani care vor o ruptură în lumea liberă, care vor un bloc geopolitic separat, uniunea Europeană versus SUA. Noi vrem ca lumea liberă să rămână așa cum este, liberă și unită sub steagul american. Este posibil să încerce să ne elimine. Chiar ar putea să ne omoare. Iar presa globalistă a spus „Simion minte la Washington”. Ei ar face tot ce le stă în putință ca oamenii din mișcarea MAGA să nu câștige alegeri în Europa. Dar popoarele Europei se trezesc și câștigăm alegeri peste tot”, a declarat Simion.
Editor :