Candidatul AUR George Simion a spus că a trimis „milioane de scrisori” românilor în campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidențiale și că a obținut adresele lor de la Registrul Electoral. Nu a avut însă și permisiunea oamenilor pentru a folosi aceste adrese, dar susține că nu a încălcat GDPR. „Nu am vândut detergent”, a spus el la Digi24.
„Am trimis milioane de scrisori, am avut o bază de date a statului român care ne-a arătat – respectiv Registrul Electoral – și ne-a arătat o mare mare problemă. Structural, noi nu am putut procesa, interveni asupra datelor pe care le-am primit în mod legal, pe baza unei legi. Și am trimis scrisori tuturor și ne-au venit mii, mii de răspunsuri: dar tata e mort de 3 ani, dar de 20 de ani tot cer Autorității Electorale să-l scoată pe tata din Registrul Electoral. Am estimat milioane de morți în listele electorale permanente”, a spus el.
Simion a recunoscut că nu a cerut acordul persoanelor din listele electorale pentru a le trimite aceste scrisori.
„Eu, conform legii, nu am încălcat GDPR-ul, pentru că de asta este Registrul Electoral pus la dispoziție partidelor politice, să îl folosească în scopuri politice, în scopuri electorale, să-și informeze alegători. Eu asta am făcut. Nu cred că am greșit cu ceva. Nu am vândut detergent respectivilor, nu le-am folosit datele altfel decât politic. Asta a făcut și Marcel Ciolacu anul trecut. Am trimis o scrisoare”, a spus Simion.
„Toate partidele politice au la dispoziție toată lista cu cetățenii de peste 18 ani din România, inclusiv cu persoanele decedate”, a adăugat el.
Editor :