20 C
Satu Mare
6 iunie, 2025

Apartamente de vacanță la cheie, pe litoralul românesc

Analiștii pieței imobiliare remarcă faptul că, în ultimul timp, apartamentele apartamentele de vacanță au devenit din ce în ce mai căutate, atrăgând clienți și din rândul celor care o fac pentru propriul confort, cât și din al acelora care au sesizat potențialul de rentabilitate al unei astfel de investiții.

„Dezvoltările de calitate sunt întotdeauna o investiție excelentă, iar în cazul de față vorbim despre una la malul mării, de stațiunea Mamaia, aflată într-o continuă dezvoltare – polul distracției în zona Constanța.

Sunt clienți care își doresc să locuiască permanent, să aibă parte de același nivel de trai pe care îl au acasă și atunci investesc într-un astfel de apartament și mai este segmentul de business, clienții care le cumpără pentru închiriere, obținând un randament foarte bun”, spune Simona Costache, Executive Sales Director One United Properties .

„Un element esențial de confort atunci când vrei să vii la mare în plin sezon este să ai locul tău de parcare asigurat. În cadrul ansamblului nostru avem prima parcare subterană cu două niveluri, un element care facilitează accesul în zonă.

Ansamblul nostru prezintă un mix complet de facilități – locuințe moderne, eficiente energetic, concierge, acces direct pe plajă, la restaurante și terase, priveliști unice către mare”, mai explică Simona Costache, Executive Sales Director One United Properties .

Editor :

Sursa: https://www.digi24.ro/imobiliare/apartamente-de-vacanta-la-cheie-pe-litoralul-romanesc-3266859

Ultimă oră

Același autor