După o perioadă de incertitudine care a blocat eliberarea certificatelor fiscale pentru cetățeni, primarul a anunțat că Ardudul a ieșit din impas. Ovidiu Duma a explicat că, deși au existat rezistențe în Consiliul Local, noua grilă de impozitare a fost în cele din urmă aprobată, evitându-se astfel aplicarea cotelor maxime prin ordin guvernamental.
„S-a adoptat și la Ardud, chiar dacă am fost ultimul UAT care nu adoptase. Era un blocaj prin care oamenii sufereau, nu-și puteau rezolva problemele — înmatriculări de mașini sau certificate fiscale. Nimănui nu-i convine când taxele se majorează, dar este o situație economică neplăcută la nivel de țară care a obligat guvernul la aceste măsuri nepopulare” , a declarat edilul.
„Frâna de mână” din administrație
Chestionat cu privire la relația cu consilierii locali, Duma a recunoscut că ultimii doi ani au fost marcați de dificultăți de colaborare, sugerând că interesul politic a primat uneori în fața celui comunitar.
„Eu sunt un optimist incurabil și sper să depășim momentele tensionate de anul trecut. Ardudul are nevoie de dezvoltare, iar noi, cei aleși, trebuie să punem umărul împreună. Din păcate, uneori se merge cu frâna de mână trasă din cauza unor viziuni diferite care nu concordă cu realitatea legislativă.”
Veste bună pentru tineri: Un nou bloc ANL și investiții în școli
În ciuda austerității, primarul a venit cu vești pozitive pentru tinerii din oraș. Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) a dat undă verde pentru construcția celui de-al doilea bloc din oraș, după ce primul a fost deja finalizat și repartizat.
De asemenea, sectorul educațional rămâne o prioritate. Prin proiectul „Top Educație”, curțile Liceului din Ardud și ale școlii din Mădăras vor fi modernizate, completând investițiile deja realizate prin PNRR în dotări IT și mobilier.
Centura orașului – la un pas de licitație
Un alt subiect de interes major a fost drumul de centură al orașului. Edilul a dezvăluit complexitatea birocratică a acestui proiect vital:
„După o muncă de doi ani și jumătate, am obținut 27 de avize și am trecut prin șase comisii tehnice. Suntem acum la ultimul aviz de la Ministerul Transporturilor. Imediat după acesta, se va intra în procedura de licitație pentru proiectare și execuție.”
Cultura, sub semnul austerității
Referitor la viața culturală efervescentă cu care Ardudul s-a mândrit în ultimii ani, Ovidiu Duma a fost rezervat, avertizând că bugetul local va fi mai restrictiv:
„Vom avea reduceri de buget pe partea culturală. Ne vom baza pe finanțări externe și proiecte pentru a menține evenimentele de amploare, dar constrângerile sunt reale.”
Concluzii sub semnul mândriei locale
Primarul a încheiat intervenția reamintind că statutul de oraș al Ardudului nu este o invenție modernă, ci o recunoaștere a unei istorii care datează din 1363. În ciuda provocărilor politice din prezent, Duma a subliniat că rămâne dedicat echipei de profesioniști din primărie și dezvoltării comunității.
Înregistrarea emisiunii: