Cu ocazia comemorării a 73 de ani de la moartea marelui patriot Iuliu Maniu, au avut loc ample manifestări dedicate acestuia, organizate de elevii și profesorii instituției de învățământ careiene care îi poartă numele. În colaborare cu Direcția de Cultură Carei, miercuri, 4 februarie, la Centrul Multifuncțional, în Sala de audiții muzicale, s-a desfășurat o amplă prezentare despre Iuliu Maniu, susținută de prof. Rodica Blideran, organizatoarea evenimentului. În cadrul manifestării, elevele Pop Simina și Pascui Nicoleta au susținut câte o alocuțiune, elevul Maran Luca a citit o emoționantă rugăciune, iar eleva Aida Negrea a interpretat o frumoasă priceasnă.Din partea Direcției de Cultură Carei a luat cuvântul Bogdan Georgescu, iar la final Adrian Ștefănuți a prezentat elevilor un film documentar despre viața și activitatea lui Iuliu Maniu.Manifestările au continuat astăzi, 5 februarie, la Liceul Tehnologic „Iuliu Maniu” din Carei, unde cadre didactice și elevi au susținut un moment omagial la bustul lui Iuliu Maniu din incinta școlii, fiind depuse coroane de flori de către conducerea liceului și Direcția de Cultură Carei. Momentul a fost organizat de prof. Sidonia Antal.Începând cu ora 11.00, la Biserica greco-catolică „Sf. Andrei” din Carei a avut loc un parastas în memoria lui Iuliu Maniu, la care au participat profesori și elevi ai liceului. În cadrul slujbei, părintele protopop Lucian Cociorva a rostit un cuvânt de învățătură legat de activitatea publică și religioasă a celui comemorat.A mai luat cuvântul prof. Rodica Blideran, cea care a inițiat manifestarea, după care elevul Maran Luca a citit o rugăciune, iar Aida Negrea a interpretat o altă priceasnă, deosebit de emoționantă.
Sursa: https://opiniedecarei.com/2026/02/05/foto-sir-de-manifestari-dedicate-lui-iuliu-maniu-la-carei/