La nivel național sunt peste 156.000 de elevi care învață în două schimburi, iar situația pe județe arată că cei mai mulți elevi cu un astfel de program sunt în Suceava, 13.223 la număr, după București, care are peste 39.000 de elevi în această situație.
Ministerul Educației a oferit informații cu privire la situația elevilor care învață în două schimburi sau trei schimburi în actualul an școlar în urma unei interpelări în Parlament a deputatei PNL Raluca Turcan.
Județele cu cei mai puțini elevi care învață în 2 schimburi sunt Arad – 224, Sălaj – 356, Bacău – 789 și Tulcea, cu 943 de elevi. Ministerul nu a transmis însă informații pentru județele Bihor, Bistrița Năsăud, Covasna, Caraș Severin, Harghita, Mureș și Satu Mare.
În interpelare, deputata semnalează faptul că ”unele unități de învățământ continuă să fie suprapopulate, iar desfășurarea cursurilor are în continuare loc în 2 sau chiar 3 schimburi, durata orelor și a pauzelor este afectată în mod corespunzător, iar majoritatea părinților, precum și personalul didactic de predare atrag atenția asupra impactului negativ cert: învățământul în 2-3 schimburi nu asigură un timp didactic suficient pentru un act educațional de calitate și pentru îndrumarea individuală a elevilor; părinții se află în imposibilitatea organizării unui program zilnic adaptat nevoilor vârstei”, potrivit Edupedu.ro.
În ceea ce privește învățământul cu predare simultană, situația din județul nostru este mult mai bună față de alte județe din țară. Sunt cuprinși în învățământul simultan circa 2.500 de elevi, din 99 de unități de învățământ, în timp ce în Mureș sunt peste 7.000 de elevi în această situație, iar în Vaslui și Bihor sunt câte 4.700 de elevi.
Deputata Turcan a cerut informații cu privire la strategia Ministerului Educației și Cercetării, pe termen scurt și mediu, prin care să se renunțe la învățământul cu predare simultană și la învățământul în mai multe schimburi. Răspunsul ministerului a fost că ”autoritățile publice locale, în calitate de administratori, au obligația să ia toate măsurile necesare pentru ca activitatea instructiv-educativă să se desfășoare în bune condiții, conform prevederilor art. 129 alin. (7) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Misiunea învățământului preuniversitar este aceea de a asigura condițiile şi cadrul necesar pentru atingerea potențialului de dezvoltare al fiecărui beneficiar primar al educaţiei, elevul”.