(Articolul de față conține informații despre violența față de animale, care vă pot afecta emoțional. )
Dacă nu am reușit să ne facem cunoscuți prin fapte pozitive, reușim iată datorită sau din cauza câinilor care a născut o sintagmă (…s-auzi câinii în Giurgiu) de aproape 100 de ani, care pare a fi un adevărat blestem.
Site-ul de investigațiia descoperit recent un adăpost de câini, în județul Giurgiu, asupra căruia planează suspiciunea acuzațiilor de „uciderea animalelor cu intenție fără drept ”.
Este vorba despre adăpostul Asociației „Aspa Ivets” din satul Uzunu, județul Giurgiu, care are nu mai puțin de zece dosare penale, toate deschise doar în ultimii cinci ani. Și cu toate astea el funcționează și acum.
Soții Florentina și Valentin Istrate, medici veterinari, au fondat „Asociația Aspa Ivets” în 2015. Acest „animal resort” vrea să arate că „România va reuși să își trateze animalele, așa cum alte țări europene au reușit”, potrivit descrierii făcute de ei. Adică fără cruzime. Adăpostul lor este însatul Uzunu, județul Giurgiu.
Pe lângă adăpost, Valentin Istrate (52 de ani) e asociat în mai multe firme: de servicii veterinare, de cultivare a cerealelor și de sisteme de securitate. În trecut, a avut și o firmă de construcții.
„Aspa Ivets” a eutanasiat cei mai mulți câini – dintre adăposturile private și publice din țară – în ultimii trei ani: aproape 16.000 (în perioada ianuarie 2023 – noiembrie 2025), potrivitDirecției Sanitar Veterinare (DSVSA) Giurgiu . Asta înseamnă 14 câini pe zi.
„Aspa Ivets” a sterilizat doar 19% dintre câinii dați spre adopție, cu toate că, prin lege, adăposturile au obligația să facă asta, pentru a opri înmulțirea lor. Este și principala modalitate de reducere a numărului, susținută atât de organizații din țară, cât și din străinătate.
LaProtecția Animalelor din Giurgiu se află în lucru zece dosare penale privind activitatea „Aspa Ivets”. Au fost deschise în perioada 2020-2025 și se cercetează, transmite poliția din Giurgiu, pentru:
Cu toate astea, adăpostul funcționează în continuare. Până la publicarea materialului de față, polițiștii nu au răspuns de ce.
Adăpostul PRIVAT a primit „cotizații” de peste 1,3 milioane de euro de la primării
Asociația din Uzunu oferă servicii de gestionare a câinilor fără stăpâni pentru comune și orașe mici din țară. În sistemul de achiziții publice apar contracte câștigate de „Aspa Ivets” în valoare totală de 10.225 de euro. Sumele cele mai mari, însă, nu se găsesc aici.
ONG-ul a găsit o formulă prin care încasează bani publici de la zeci de primării, fără să treacă prin proceduri clasice de achiziție publică. Astfel, sumele primite sunt mai greu de urmărit.
„Aspa Ivets” a trimis invitații către consiliile locale ale localităților, cu propunerea de a le scăpa de maidanezi. 49 de consilii locale apar în actul constitutiv al acestei organizații private ca fiind „membre / afiliate”. Unul dintre ele este Negrești-Oaș din Satu Mare, la 656 de km de Uzunu, Giurgiu!
Toate localitățile au plătit taxe de aderare. Conform documentelor analizate de, se achită 10 lei pentru fiecare locuitor. Numai din aceste taxe „Aspa Ivets” a obținut aproape 650.000 euro (peste trei milioane lei).
De exemplu, orașul Nehoiu, din Buzău, cu 9.464 de locuitori, a cotizat cu 94.640 de lei, bani publici. Primăria Nehoiu a transmis pentrucă aceste costuri sunt „inferioare celor presupuse de organizarea unui serviciu propriu”.
I-am întrebat dacă o colaborare cu un adăpost din Buzău, oraș aflat la 60 de km distanță, nu ar fi fost mai ieftină, comparativ cu Uzunu, la aproape 200 de km depărtare. Nu au răspuns.
Primăriile nu știu câți câini au fost prinși pe banii lor
Organizația „Aspa Ivets” primește lunar sute de mii de lei de la aceste localități, conform documentelor transmise cătrede o parte dintre consiliile locale. 34 de consilii au achitat 43.000 de euro (221.000 de lei) doar în noiembrie 2023. Sunt incluse salariile angajaților Aspa, chiria,„cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații” .
Unele localități, precum orașul Nehoiu, comunele Berca și Cumpăna din Buzău, respectiv Constanța, nu știu câți maidanezi au fost prinși de sutele de mii de lei plătite către Aspa.