Vizita de lucru a ministrului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, în județul Satu Mare a adunat la sediul Prefecturii toată floarea cea vestită a conducerii județului: Prefect, președinte de CJ și vicepreședinți, subprefect, directori de instituții, parlamentari PSD și UDMR.
S-a discutat despre două proiecte majore ale Ministerului Muncii, respectiv: înființarea de servicii sociale de tip centre de zi, centre respiro/centre de criză și locuințe protejate, în vederea dezinstituționalizării persoanelor cu dizabilități aflate în instituții de tip vechi și pentru prevenirea instituționalizării persoanelor cu dizabilități din comunitate, precum și înființarea de servicii sociale pentru asigurarea tranziției tinerilor cu dizabilități de la sistemul de protecție specială a copilului către sistemul de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități.
Nici din greșeală nu a fost abordată situația românilor discriminați de cinci ani de către fiecare guvern. Mii de români din județul Satu Mare apar ca beneficiari ai Legii 154/2021 dar….niciunul nu beneficiază de prevederile legii. Doar minoritarii beneficiază de Legea 154/2021 nu și românii.
Ați auzit ca cineva să pună o întrebare legată de discriminarea voită a românilor de 5 ani de zile? A puținilor români care beneficiază teoretic de Legea 154/2021.
Guvernul României aplică pentru cei 80 de mii de români beneficiari ai legii 154/2021 politica de discriminare specifică imperiului austro-ungar.