3.9 C
Satu Mare
21 februarie, 2026

Polițiștii sătmăreni s-au autosesizat în cazul fetiței căzută de la etaj la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă

Polițiștii sătmăreni efectuează cercetări într-un dosar penal pentruvătămare corporală din culpă și neglijență în serviciu , în cazul fetiței de șase ani care a căzut de la geamul Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă din municipiul Satu Mare. Incidentul s-a petrecut în data de 17 februarie, în jurul orei 11:00, informeazăwww.presasm.ro

Potrivit informațiilor transmise pentru PresaSM de către IPJ Satu Mare, polițiștii Biroului de Investigații Criminale s-au sesizat din oficiu la data de 20 februarie. Conform primelor date, minora, aflată în timpul orelor de curs, s-ar fi urcat pe pervazul geamului unei săli de clasă situate la parter, de unde ar fi căzut. Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.

În paralel, conducerea unității de învățământ a declanșat o cercetare disciplinară internă. Directorul Centrului Școlar, Ramona Costin, a precizat pentru PresaSM că se analizează întreg contextul în care a avut loc evenimentul, iar în cazul în care vor fi identificate responsabilități, vor fi dispuse măsuri conform prevederilor legale.

Surse PresaSM arată că, ulterior incidentului, fetița a ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare pentru investigații suplimentare, acuzând stări de vomă. Cazul a devenit cunoscut în spațiul public după ce o martoră a relatat pe rețelele sociale cele întâmplate, exprimându-și îngrijorarea cu privire la modul în care ar fi fost supravegheați copiii în momentul producerii incidentului. Ancheta este în desfășurare.

Sursa: https://obiectiv-sm.ro/2026/02/20/politistii-satmareni-s-au-autosesizat-in-cazul-fetitei-cazuta-de-la-etaj-la-centrul-scolar-pentru-educatie-incluziva/

Ultimă oră

Același autor