Un accident rutier serios s-a produs sâmbătă seara, pe raza comunei I.L. Caragiale, după ce două autoturisme s-au ciocnit violent. În urma impactului, unul dintre vehicule a fost grav avariat, iar un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
La locul intervenției au acționat de urgență pompierii Detașamentului Moreni, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, alături de un echipaj SMURD. Salvatorii au găsit o victimă de sex masculin, conștientă, căreia i s-a acordat asistență medicală la fața locului, înainte de a fi preluată și transportată la unitatea spitalicească pentru investigații.
Pe durata intervenției, pompierii au asigurat și măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor, pentru eliminarea oricărui risc suplimentar în zona accidentului. Circumstanțele producerii coliziunii urmează să fie stabilite de polițiști.
Sursa: https://dincolodesport.eu/foto-accident-grav-in-aceasta-seara-doua-masini-s-au-ciocnit-violent/