”Să vedem toți, oficial, ce aer se respiră în zone poluate istoric”, a precizat aceasta.
Ordinul stabilește că laboratoarele mobile de verificare a calității aerului trebuie să fie trimise în țară, pentru a fi folosite pe tot parcursul anului.
„Laboratoarele mobile de monitorizare a calității aerului nu vor mai sta să adune praf la sediile instituțiilor! Am semnat ordinul de ministru prin care stabilim că aceste laboratoare, dacă nu au loc incidente de poluare unde trebuie trimise imediat, să fie folosite pe tot parcursul anului, în baza unui plan de monitorizare, în locuri unde există poluări ale aerului istorice, dar în același timp nu există stații oficiale în apropiere”, a anunțat ministra mediului, Diana Buzoianu potrivit Mediafax.
Buzoianu a anunțat că, în perioada imediat următoare, programul va fi realizat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, pentru anul 2026.
Potrivit ministrei, autoritățile vor folosi aceste laboratoare pentru a măsura nivelul de poluare aer.
„Folosim echipamentele care au costat mulți bani România ca să vedem toți, oficial, ce aer se respiră în zone poluate istoric”, a conchis Buzoianu.