7.2 C
Satu Mare
4 martie, 2026

Foto. Ce zi deosebită de primăvară la biserica din Borlești! Episcopul Iustin în mijlocul credincioșilor

Miercuri, 4 martie 2026, de la ora 16:00, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, a săvârșit Sfânta Liturghie a Darurilor Înaintesfințite la Parohia Ortodoxă „Sfântul Ierarh Vasile cel Mare” din localitatea Borlești, Protopopiatul Satu Mare.

Slujba, specifică perioadei Postului Mare, a fost oficiată în prezența autorităților locale și a numeroșilor credincioși care au participat la acest moment de rugăciune și întărire sufletească. Răspunsurile la strană au fost oferite de membrii Grupului Psaltic „Theologos”, condus de Denis Damaschin Sulițanu, care au contribuit la atmosfera solemnă a celebrării.

Comunitatea din Borlești este păstorită din anul 2011 de părintele Dragomir Ovidiu, sub a cărui îndrumare viața duhovnicească a parohiei s-a consolidat constant.

Foto: Arhid. Vasile Pop – consilier eparhial pentru protocol.

Sursa: https://dincolodesport.eu/foto-ce-zi-deosebita-de-primavara-la-biserica-din-borlesti-episcopul-iustin-in-mijlocul-credinciosilor/

Ultimă oră

Același autor