8.9 C
Satu Mare
5 martie, 2026

Vești bune! 33 de medicamente noi intră pe lista celor gratuite și compensate

Guvernul României a aprobat, la propunereaMinisterul Sănătății , o nouă actualizare a listei de medicamente gratuite și compensate. Anunțul a fost făcut de ministrulAlexandru Rafila , care a precizat că 33 de medicamente noi vor fi incluse în sistemul de compensare, iar pentru alte 19 vor fi extinse indicațiile terapeutice.

Potrivit ministrului, aceasta este una dintre cele mai ample actualizări din ultimii ani. În ultimele șapte luni, lista medicamentelor compensate a fost extinsă cu peste 90 de medicamente și indicații terapeutice noi.

Medicamente noi pentru tratamentul cancerului

Printre noutăți se află introducerea primului medicament radiofarmaceutic utilizat în sistemul public pentru tratarea cancerului de prostată,Lutetium Vipivotide Tetraxetan .

În același timp, alte 14 medicamente vor fi incluse înProgramul Național de Oncologie , fiind destinate tratamentului mai multor tipuri de cancer, precum:

carcinom hepatocelular

mielom multiplu

macroglobulinemie Waldenström

cancer pulmonar fără celule mici

cancer mamar

cancer de prostată

tumori solide cu mutații genetice

tumori gastro-intestinale stromale (GIST)

Tratamente pentru boli grave și rare

Lista include și terapii pentru mai multe boli rare sau afecțiuni severe, printre care:

arterită cu celule gigante

hemoglobinurie paroxistică nocturnă

amiloidoză ereditară cu transtiretină

miastenia gravis

tulburări din spectrul neuromielitei optice

deficit de lipază acidă lizozomală

boala Fabry

Extinderea indicațiilor terapeutice

Pentru alte 19 medicamente deja compensate se extind indicațiile terapeutice. Astfel, acestea vor putea fi utilizate și pentru tratarea unor afecțiuni precum:

trombocitopenie severă la pacienți cu boală hepatică cronică

sindromul Lennox-Gastaut

boala Niemann-Pick tip C

boala Still și artrita idiopatică juvenilă sistemică

nefropatie cu IgA

colită ulcerativă moderată sau severă

artrită psoriazică

cancer pulmonar cu mutație BRAF

gliom la copii și adolescenți

limfom folicular recidivant sau refractar

cancer tiroidian diferențiat avansat

Ministrul Sănătății a subliniat că aceste modificări vor permite accesul mai rapid al pacienților la terapii moderne, unele dintre ele fiind până acum foarte costisitoare și greu accesibile.

Actualizarea listei a fost realizată în colaborare cuCasa Națională de Asigurări de Sănătate ,Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România șiMinisterul Finanțelor , instituțiile implicate în procesul de aprobare și finanțare a medicamentelor compensate.

Sursa: https://dincolodesport.eu/vesti-bune-33-de-medicamente-noi-intra-pe-lista-celor-gratuite-si-compensate/

Ultimă oră

Același autor