Un conflict izbucnit „din nimic”, în trafic, a ajuns să se termine în instanță, cu amendă penală și despăgubiri. Judecătoria Satu Mare a pronunțat SĂPTĂMÂNA ACEASTA o sentință într-un dosar de lovire sau alte violențe, după un incident petrecut într-o parcare de restaurant din municipiul Satu Mare.Conform informațiilor PresaSM , totul a început după ce persoana vătămată se afla la ieșirea din parcarea unui restaurant din Satu Mare și ar fi încercat să iasă cu autoturismul.
În acel moment a izbucnit un schimb de replici între șoferi, plecând – potrivit declarațiilor – de la faptul că unul dintre autovehicule ar fi obturat vizibilitatea la ieșirea din parcare. În scurt timp, disputa verbală ar fi escaladat, iar persoana vătămată a reclamat că a fost lovită în zona capului, s-a dezechilibrat și a căzut la pământ.
În dosar a fost depus un certificat medico-legal, iar instanța a reținut că persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice la nivelul scalpului (zona occipitală), care s-ar fi putut produce la data incidentului și care au necesitat 1–2 zile de îngrijiri medicale.
În cauză au fost audiați doi martori care se aflau împreună cu inculpatul. Din declarațiile lor a rezultat că a existat o stare tensionată, inclusiv o altercație între inculpat și persoana vătămată, descrisă ca o îmbrânceală. Apărarea a susținut că inculpatul nu a lovit, iar conflictul s-a limitat la împingeri reciproce, în contextul în care, potrivit versiunii prezentate de martori, persoana vătămată ar fi fost cea care s-a apropiat de mașina inculpatului și ar fi provocat scandal.
Inculpatul nu a solicitat procedura simplificată, întrucât nu a recunoscut acuzația de lovire. În fața instanței, acesta a continuat să susțină că nu a lovit persoana vătămată, menționând însă că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală, în care a admis că a existat o îmbrânceală. Instanța a respins cererea de achitare formulată de apărare și a reținut că ansamblul probelor – declarații, certificat medico-legal și contextul conflictului – conturează vinovăția „dincolo de orice dubiu rezonabil”.
În urma analizei privind individualizarea pedepsei, judecătorul a apreciat că, raportat la gravitatea concretă a faptei, o pedeapsă cu închisoarea ar fi disproporționată, motiv pentru care a optat pentru pedeapsa amenzii. Astfel, inculpatul a fost condamnat la 7.500 lei amendă penală, calculată ca 250 zile-amendă x 30 lei/zi.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ