Vicepreședintele Camerei Deputaților, deputatul PNL de Satu Mare Adrian Cozma, a transmis un mesaj public amplu în care explică circumstanțele întoarcerii sale în România, după zilele tensionate petrecute în Dubai, în contextul escaladării conflictului din Orientul Mijlociu.
Parlamentarul spune că în spațiul public au apărut numeroase interpretări legate de deplasarea sa și a decis să prezinte clar modul în care s-au desfășurat lucrurile.
Vacanță planificată în perioada liberă a copiilor
Adrian Cozma a precizat că deplasarea în Dubai a fost una privată, realizată într-o perioadă în care copiii săi se aflau în vacanță. Totodată, acesta se afla în concediu legal, aprobat conform regulamentului de către Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
„Am ales această perioadă pentru deplasare deoarece a fost singura în care copiii mei aveau vacanță, fiind un timp pe care am dorit să îl petrecem împreună ca familie”, a transmis deputatul.
Potrivit acestuia, toate cheltuielile legate de călătorie, inclusiv cele pentru întoarcerea în România, au fost suportate din bugetul personal al familiei.
Întoarcerea în Europa, cu un zbor privat complet ocupat
Deputatul sătmărean a explicat că întoarcerea din Dubai a fost dificilă, în contextul tensiunilor din regiune și al problemelor apărute în transportul aerian.
După mai multe încercări, acesta a reușit să găsească un loc într-un avion operat de o companie aeriană privată.
„Avionul cu care am revenit în Europa a fost complet ocupat. Aceste lucruri pot fi demonstrate cu documente”, a precizat Cozma.
Tentative de contact cu autoritățile române
În perioada în care se afla în Dubai, Adrian Cozma spune că a încercat să ia legătura cu reprezentanții autorităților române pentru a afla dacă există rute alternative de întoarcere în țară.
El afirmă că a încercat să o contacteze pe ministrul de Externe, Oana Țoiu, pentru a obține datele de contact ale ambasadorului României din Arabia Saudită, în speranța identificării unei rute rutiere prin Riyadh.
„Nu am reușit să discut cu dumneaei în acel moment și nici la mesajul trimis ulterior nu am primit răspuns”, a declarat deputatul.
Români speriați și fără informații clare
Adrian Cozma a mai spus că, pe durata șederii sale în Dubai, a încercat să rămână în contact cu alți români aflați în zonă, care treceau prin momente dificile.
Potrivit acestuia, mulți turiști erau speriați și nu aveau informații clare despre posibilitățile de plecare sau despre situația de securitate din regiune. Unii dintre ei aveau probleme medicale sau dificultăți legate de cazare.
„Am încercat, atât cât am putut, să îi ajut cu informații și să îi direcționez către instituțiile competente”, a explicat parlamentarul.
Apel pentru un rol mai activ al statului
În finalul mesajului, deputatul de Satu Mare a subliniat că este important ca statul român să devină mai proactiv în astfel de situații, mai ales atunci când cetățenii români se află în zone afectate de conflicte.
„Important este că am ajuns cu bine acasă, dar gândul meu rămâne la cei care încă trec prin astfel de dificultăți”, a transmis Adrian Cozma.
Parlamentarul consideră că autoritățile române ar trebui să intervină mai rapid și mai eficient pentru a sprijini românii aflați în situații de criză peste hotare.
Captură Antena3CNN