11.1 C
Satu Mare
7 martie, 2026

VICTORIA DE ACASĂ – CSM Sighetu Marmației produce una dintre suprizele etapei, învingând SCM Zalău și ajutând-o pe Minaur Baia Mare să urce din nou pe locul 1

FOTBAL – LIGA A III-A. Sâmbătă, 7 martie 2026, pe Stadionul Municipal Solovan din Sighetu Marmației, în meci contând pentru etapa a 19-a din Seria a 8-a a Ligii a III-a la fotbal, CSM Sighetu Marmației a câștigat, cu 1-0 (0-0), partida cu SCM Zalău. Meciul, arbitrat la centru de Claudiu Ștef din Târgu Mureş, a opus echipele clasate înaintea etapei pe locurile 6 (Sighetu Marmației) și 2 (Zalău).

Previzibila excludere din campionat a Sticlei Arieșul Turda, care nu s-a prezentat nici la meciul cu Unirea Dej și va fi exclusă pentru două neprezentări, o avantajează pe CSM Sighetu Marmației, care urma să joace chiar în etapa următoare la Turda, în aceste condiții urmând să aibă o săptămână în plus pentru refacere. Revenind la meci, în tur cele două echipe au încheiat la egalitate, la Zalău: 1-1 (1-1), prin golurile marcate de Emanuel Dat (min. 21), respectiv Remi Emeriau (min. 26). Acum însă, cu obiective schimbate în urma stretegiei din pauza competițională și fără șansa sighetenilor de a accede în play off (începând din etapa precedentă nici matematic nu mai poate ajunge pe locul 4), favorită pornea echipa oaspete, zălăuanii fiind una dintre potențialele calificate din serie în etapa ante-promovare.

Vreme bună pentru fotbal și la Sighetu Marmației în acest debut de primăvară, cu 15 grade Celsius și cer senin, teren bun. Antrenorul Flavius Sabău (CSM Sighetu Maramației a început partida cu următoarea formulă: Cimpoeșu – Cacior, Brașoveanu, Tomșa (cpt.), Dobrin – Zimța, Yusuf, Morakinnyo – Gherasim, Oller, Emeriau. Trei modificări față de primul 11 din etapa trecută (Cacior, Brașoveanu și Oller în locul lui Ciopa, Narh și Morry).

Gazdele au ținut piept surpinzător de bine zălăuanilor, după o primă repriză fără gol, reușind să deschidă scorul în min. 73 prin tânărul bistrițean Gabriel Iulian Bor, vârful introdus de antrenorul Sabău pe parcursul jocului reușind să-și pună echipa în avantaj: 1-0.

Iată rezultatele etapei:

* Unirea Dej – Sticla Arieşul Turda: 3-0 (neprezentare);

* Academia de Fotbal Viitorul Cluj – Lotus Băile Felix: 0-0 (0-0);

* Unirea Tăşnad – Sănătatea Servicii Publice: 0-2 (0-0);

* Bihorul Beiuş – Crişul Sântandrei: 2-3 (0-0);

* CSM Sighetu Marmaţiei – SCM Zalău: 1-0 (0-0);

* Minaur Baia Mare – Olimpia MCMXXI Satu Mare: 3-0 (0-0).

În urma acestor rezultate, CSM Sighetu Marmației rămâne pe locul 6 în clasamentul seriei, dar îi dă o substanțială mână de ajutor conjudețenei Minaur Baia Mare, care urcî din nou pe locul 1. În etapa următoare sighetenii au etapă liberă (primind cele 3 puncte puse în joc, după excluderea Sticlei Arieșul Turda), iar următorul meci îl va juca în 21 martie, tot pe teren propriu, cu Lotus Băile Felix. Ultimul joc din sezonul regulat e programat în 28 martie, la Satu Mare, cu penultima clasată, Olimpia MCMXXI.

Cu 3 etape înaintea încheierii sezonului regulat, clasamentul seriei este următorul (toate echipele au câte 19 meciuri disputate):

Minaur Baia Mare: 43p, +18; Unirea Tăşnad: 41p, +28; Sănătatea Servicii Publice: 41p, +21; SCM Zalău: 41p, +18; Crişul Sântandrei: 39p, +16; CSM Sighetu Marmaţiei: 31p, +9; Lotus Băile Felix: 26p, +5; Academia de Fotbal Viitorul Cluj: 17p, -5; Unirea Dej: 17p, -6; Bihorul Beiuş: 13p, -20; Olimpia MCMXXI Satu Mare: 11p, -42; Sticla Arieşul Turda: 2p, -42.

* Foto generică: @CSM Sighetu Marmației

Andrei TUDORAN

Sursa: https://2mnews.ro/victoria-de-acasa-csm-sighetu-marmatiei-produce-una-dintre-suprizele-etapei-invingand-scm-zalau-si-ajutand-o-pe-minaur-baia-mare-sa-urce-din-nou-pe-locul-1/

Ultimă oră

Același autor