În așteptarea Autorizației de Construire de la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, pe șantierul centurii Timișoara Vest se desfășoară lucrări preliminare necesare începerii execuției propriu-zise a proiectului. În această etapă se lucrează la amenajarea drumurilor tehnologice și la cercetarea siturilor arheologice aflate pe traseul viitoarei șosele.
Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara, au fost identificate 13 poziții kilometrice unde sunt sau urmează să fie deschise puncte de cercetare arheologică, pe cei aproape 14 kilometri ai noului șantier. Intervențiile sunt realizate de echipe de specialitate ale Muzeului de Istorie din Satu Mare.
Constructorul centurii Timișoara Vest este firma NUROL İnşaat ve Ticaret A.Ş., iar contractul este derulat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, sub supervizarea DRDP Timișoara.
Noua variantă de ocolire va avea 13,9 kilometri, patru benzi de circulație, câte două pe sens, patru noduri rutiere, zece poduri și pasaje, precum și două parcări.