20 C
Satu Mare
13 martie, 2026

Adrian Cozma, despre bugetul pe anul 2026: Romnia are nevoie de decizii corecte, rapide şi de responsabilitate

Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, a făcut o declarație politică cu privire la Legea Bugetului României, care se dezbate în aceste zile în Parlament:

Legea bugetului de stat pentru anul 2026 trebuie adoptată rapid de Parlamentul României, astfel încât investiţiile publice să meargă mai departe, obiectivele asumate prin PNRR să fie duse la capăt şi fondurile de coeziune să fie deblocate.

Prin mecanismul de repartiţie a fondurilor bugetare, comunităţile locale nu vor pierde bani, aşa cum fals s-a zvonit în spaţiul public. Dimpotrivă, comunităţile locale se vor bucura de bani pentru funcţionare, pentru investiţii, pentru că toate localităţile au nevoie de dezvoltare.

Ne aflăm în momentul în care investiţiile publice trebuie să ajungă prioritar în oraşele mai mici şi în satele noastre româneşti. Nu putem avea două Românii: una prosperă şi dezvoltată şi alta ocolită de investiţii. Avem nevoie ca în toate localităţile să avem drumuri mai bune, şcoli modernizate, reţele de utilităţi şi servicii medicale de calitate. Toate acestea depind de adoptarea cât mai rapidă a Legii bugetului de stat pentru anul 2026.

Partidul Naţional Liberal a propus şi susţine un buget responsabil, care pune accent pe investiţii publice, pe folosirea eficientă a fondurilor europene nerambursabile şi pe stabilitatea economiei.

În loc de scandal politic şi de comportamente populiste iresponsabile, România are nevoie de stabilitate, de reforme şi de decizii luate în interesul oamenilor.

Sursa: https://satumareonline.ro/cp/5/36735/Adrian-Cozma–despre-bugetul-pe-anul-2026:-Romania-are-nevoie-de-decizii-corecte–rapide-si-de-responsabilitate

Ultimă oră

Același autor