10 C
Satu Mare
15 martie, 2026

FOTO. Accident mortal. Motociclist proiectat pe câmp după coliziunea cu o mașină, în județul vecin

Un accident rutier grav s-a produs duminică, pe DN1, între localitățile Groși și Tinăud, în județul Bihor. Un motociclist și-a pierdut viața după ce vehiculul pe care îl conducea a intrat în coliziune cu un autoturism, iar traficul în zonă a fost complet blocat. Potrivit primelor informații transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, accidentul a fost semnalat la ora 12:56, printr-un apel la numărul de urgență 112.

La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Aleșd, care au constatat că în evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și o motocicletă. Echipajele medicale ajunse la fața locului au încercat să-l resusciteze pe motociclist, însă rănile suferite au fost incompatibile cu viața, acesta fiind declarat decedat la locul accidentului.

„Din cauza intervenției echipajelor de salvare și a cercetărilor efectuate de polițiști, traficul rutier este blocat pe DN1, între Groși și Tinăud”, au transmis reprezentanții poliției.

Fotografiile realizate de martori și distribuite pe rețelele de socializare arată amploarea tragediei. În urma impactului violent cu autoturismul, motocicleta a fost proiectată în afara părții carosabile și a ajuns în șanțul de pe marginea drumului. Pentru motociclist, din păcate, medicii nu au mai putut face nimic, acesta murind la fața locului.

Cercetările la fața locului sunt în desfășurare pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor exacte în care s-a produs accidentul. Ancheta este coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd.

Sursa foto:

Sursa: https://presasm.ro/foto-accident-mortal-motociclist-proiectat-pe-camp-dupa-coliziunea-cu-o-masina-in-judetul-vecin/50341

Ultimă oră

Același autor