7.8 C
Satu Mare
16 martie, 2026

Foto. O fată de 19 ani și un bărbat de 52 de ani au murit în această seară aproape de Satu Mare! Accident cu parapanta

Un accident tragic a avut loc duminică seară în localitatea Olosig, județul Bihor, după ce o parapantă cu motor s-a prăbușit pe un câmp, ducând la decesul ambelor persoane aflate la bord. Victimele sunt un bărbat de 52 de ani și o tânără de 19 ani.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Crișana, echipajele de intervenție au găsit victimele în afara parapantei, ambele în stop cardio-respirator. Deși au fost efectuate manevre de resuscitare de către echipajele SMURD și SAJ, salvatorii nu au reușit să le readucă la viață, confirmând decesul acestora în jurul orei 20:00.

La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri din Stația Săcueni, autospeciala de intervenție și ambulanța SMURD a subunității, precum și echipajul de terapie intensivă mobilă din Oradea și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bihor.

Anchetatorii urmează să stabilească circumstanțele exacte ale tragediei.

Sursa: https://dincolodesport.eu/foto-o-fata-de-19-ani-si-un-barbat-de-52-de-ani-au-murit-in-aceasta-seara-aproape-de-satu-mare-accident-cu-parapanta/

Ultimă oră

Același autor