16.1 C
Satu Mare
18 martie, 2026

Se taie un sfert din posturile de bugetari de la Consiliul Județean și primăriile sătmărene

În termenul legal prevăzut de OUG 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale, prefectul județului Satu Mare, Altfatter Tamás, a transmis noile normative privind numărul maxim de posturi pentru anul 2026.

Astfel, din total 3.672 posturi aprobate în anul 2025, în anul 2026 la nivelul consiliului județean și a primăriilor din județ a fost alocat un număr de 2.720 posturi, însemnând o reducere totală de 952 posturi, respectiv o reducere procentuală de aproximativ 26%.

Pe categorii de UAT, reducerile se prezintă astfel:

– la nivelul Consiliului Județean Satu Mare, o reducere totală de 27%, de la 436 de posturi în anul 2025 la 317 posturi în anul 2026 (alocate aparatului de specialitate al președintelui, Direcției Generale de Evidență a Persoanelor Satu Mare, posturi implementare proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile);

– la nivelul municipiilor (Satu Mare și Carei) avem o reducere totală de 30% de la 946 de posturi în anul 2025 la 656 de posturi în anul 2026;

– la nivelul orașelor (Negrești-Oaș, Tășnad, Ardud și Livada), o reducere totală de 24,4% de la 397 de posturi în anul 2025 la 300 de posturi în anul 2026;

– la nivelul comunelor (59 la număr), cele 1.893 posturi aprobate în anul 2025 se reduc la 1.389 posturi în anul 2026, ceea ce reprezintă o reducere de 26,6%.

”Procesul de ajustare a numărului de posturi la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Satu Mare reprezintă un demers necesar pentru creșterea eficienței administrației publice locale și pentru utilizarea responsabilă a resurselor bugetare. Reducerea schemelor de personal, realizată în conformitate cu cadrul legislativ și cu direcțiile stabilite la nivel guvernamental, are ca obiectiv principal optimizarea aparatului administrativ și adaptarea acestuia la realitățile demografice și administrative ale fiecărei comunități.

Prin aceste măsuri se urmărește consolidarea unui sistem administrativ mai suplu și mai eficient, capabil să ofere servicii publice de calitate cetățenilor, în condițiile unei gestionări prudente a fondurilor publice. Reducerea numărului de posturi contribuie totodată la realizarea unor economii bugetare semnificative, resursele astfel eliberate putând fi orientate către investiții, dezvoltarea infrastructurii locale și proiecte care să sprijine creșterea nivelului de trai al comunităților.

Instituția Prefectului va continua să monitorizeze modul în care aceste măsuri sunt implementate la nivelul administrațiilor locale, astfel încât procesul de reorganizare să se realizeze în mod transparent, echilibrat și cu respectarea cadrului legal. Obiectivul comun rămâne acela de a construi o administrație publică modernă, eficientă și orientată către nevoile cetățenilor, în deplină concordanță cu politicile și reformele promovate de Guvernul României” – a declarat prefectul Altfatter Tamas.

Sursa: https://satumareonline.ro/cp/8/36739/Se-taie-un-sfert-din-posturile-de-bugetari-de-la-Consiliul-Judetean-si-primariile-satmarene

Ultimă oră

Același autor