La data de 17 martie a.c., la ora 19:20, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Horea, din municipiul Satu Mare.
Cu ocazia deplasării la fața locului, din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 22 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea un autoturism pe strada Horea, ajuns la intersecția cu bulevardul Ion I.C. Brătianu, ar fi efectuat manevra de mers cu spatele pe marcajul de trecere pentru pietoni, moment în care a acroșat doua minore de 11, respectiv 15 ani, din municipiul Satu Mare, care se angajaseră în traversarea drumului public pe trecerea de pietoni, marcată și semnalizată corespunzător.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doua minore, acestea fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc accidentul.