Potrivit Ministerului Educației, simularea se va desfășura în 1.358 (95,16%) de unități de învățământ cu elevi din clase terminale de liceu.
„Potrivit informațiilor furnizate de către inspectoratele școlare județene (data de referință: 19 martie, ora 16:00), simularea probelor scrise din cadrul examenului național de bacalaureat din acest an, programată în cursul săptămânii viitoare, se va desfășura în peste 1.350 de unități de învățământ cu elevi în clase terminale de liceu”, au transmis vineri reprezentanții Ministerului Educației.
Situația statistică prezentată vineri este următoarea:
Unități de învățământ în care se organizează simularea: 1.358 (95,16%);
Număr (estimativ) de elevi înscriși în platformă până la momentul raportării: peste 131.000;
Unități de învățământ care au anunțat că nu participă la simulare până la momentul raportării: 69 (4,84%);
Număr de elevi care au participat deja la simulări organizate la nivel local: peste 60.500.
„Mulțumim tuturor cadrelor didactice care, indiferent de sarcinile avute în organizarea și desfășurarea acestor simulări, au contribuit și contribuie la derularea acestui demers important, realizat în interesul elevilor, pentru evaluarea nivelului de pregătire actual, identificarea eventualelor lacune în pregătire și familiarizarea acestora cu condițiile de desfășurare a examenelor naționale din vara acestui an”, a declarat Mihai Dimian, ministrul Educației și Cercetării.
Simularea probelor scrise la Bacalaureat se va desfășura în perioada 23 – 26 martie 2026. În aceste zile, elevii vor susține probele scrise, în condiții similare cu cele din sesiunea de vară.
23 martie 2026 – Limba și literatura română (proba E.a)
24 martie 2026 – Proba obligatorie a profilului (proba E.c)
25 martie 2026 – Proba la alegere a profilului și specializării (proba E.d)
26 martie 2026 – Limba și literatura maternă (proba E.b)
16 aprilie 2026 – Comunicarea rezultatelor