Un accident rutier în care au fost implicate patru vehicule s-a produs vineri dimineață pe centura ocolitoare a municipiului. În urma impactului, patru persoane au fost rănite, una dintre ele rămânând încarcerată.
Potrivit informațiilor transmise deInspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava , în coliziune au fost implicate trei autoturisme și un autotren. Victima blocată între fiarele contorsionate a fost extrasă de echipajul de descarcerare și predată echipajelor medicale sosite la fața locului.
Toate cele patru persoane rănite erau conștiente și cooperante. După acordarea primului ajutor la locul accidentului, acestea au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Intervenția a mobilizat pompierii militari din cadrul Detașamentului Suceava, care au acționat cu o autospecială de descarcerare, una de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La misiune au participat și patru echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de polițiști.